Contributiile lui Moreno
Adam Blatner, Revizuit pe 26 decembrie 2006
Am inceput sa editez aceasta antologie, Interactive & Improvisational Drama, pentru ca m-am gandit ca teatrul aplicat duce mai departe idealurile sanatatii mintale preventive care reprezinta o extensie a intereselor mele in psihodrama si psihiatrie. Desi asta a fost o parte din cariera mea anterioara ca psihiatru, am devenit constient de faptul ca psihodrama presupune un complex de metode si idei care merge dincolo de psihoterapia pentru persoanele cu probleme psihiatrice. Acestea sunt instrumente importante care pot avea multe aplicatii, si ofera modalitati de interactiune si explorare psihologica si sociala care pot imbunatati abilitatile de constientizare de sine, comunicare interpersonala si de rezolvare a problemelor in multe domenii ale vietii. J.L. Moreno, psihiatrul care a inventat psihodrama, a avut aceeasi parere despre opera sa, scriind intr-una din cartile sale majore, Who Shall Survive?, ca “o procedura cu adevarat terapeutica ar trebui sa aiba ca obiectiv nimic mai putin decat intreaga omenire.” Acest lucru inseamna ca instrumentele cu adevarat utile au o gama larga de aplicatii (mai multe despre Moreno si psihodrama puteti afla din cartile mele despre psihodrama si din alte carti scrise de alti autori din domeniu.)
Moreno a inventat si termenul de “sociatrie”, intentionand sa faca trimitere la “psihiatrie” (desi radacina cuvantului, “-iatros”, se refera la profesia medicala, el vorbeste despre ideea generala de vindecare. La acea vreme erau putini alti profesionisti in vindecare. Numai de la mijlocul secolului 20 a inceput ca domeniul vindecarii psiho-sociale sa fie dominat nu de psihiatri, ci mai degraba de alti psihoterapeuti care au venit din domenii cum ar fi psihologia clinica, asistenta sociala clinica, asistenta medicala clinica, consiliere de cuplu si familie, consiliere pentru abuz de alcool si alte substante, consiliere religioasa, psihologia educatiei si asa mai departe. Pe vremea lui Moreno, la inceputul si spre mijlocul secolului 20, psihiatrii erau de obicei cei care scriau despre si faceau terapie.)
Pentru Moreno, sociatria era un efort general de a aduce cele mai bune perspective din psihologie, psihiatrie si sociologie la nivelul populatiei, pentru a vindeca problemele sociale, relatiile rasiale, provocarile educationale si asa mai departe. Moreno a fost un mare vizionar: pe langa dezvoltarea psihodramei ca o forma de psihoterapie la mijlocul anilor 1930, el a facut si urmatoarele.
Moreno a promovat un tip de terapie de grup si lucru in grup in care autoritatea medicului sau a liderului de grup a fost diminuata, in timp ce s-a pus accentul mai mult pe puterea fiecarei persoane de a fi un facilitator al vindecarii sau invatarii celorlalti. El credea ca a invata sa lucram eficient in grupuri ar duce la o revolutie in psihiatrie. In prezent, cultura noastra inca nu stie cum sa faca acest lucru, si “intalnirile” sunt cel mai adesea frustrante decat cu adevarat productive. Cu toate acestea, activitatea de colaborare si munca in echipa devine in mod evident o frontiera care trebuie sa fie abordata. Pentru a face acest lucru este nevoie de o noua infrastructura de concepte si competente, inclusiv cele observate de Moreno – adica valorizarea creativitatii, improvizatiei (spontaneitatii), “intalnirea” (care presupune empatie autentica si abilitatea de a ne imagina in rolul celuilalt) si alte principii notate mai jos.
Moreno a fost un pionier si pentru alt instrument social psihologic care a avut o popularitate modesta la mijlocul secolului 20: el l-a numit “sociometrie”, si presupunea o anumita evaluare a naturii diferitelor dinamicii de conexiune, modul in care oamenii se simt atrasi sau nu de ceilalti in setarile de grup. Ideea principala este ca aceasta dinamica influenteaza rezultatele activitatilor de grup, dar de cele mai multe ori nu este mentionata, nici macar constientizata. Deseori aceasta dinamica este de fapt ignorata, iar oamenii se comporta ca si cum conexiunile dintre oameni nu au nici o importanta in modul in care grupurile si sarcinile sunt planuite sau atribuite (a se vedea articolul meu despre Tele: Dinamica preferintelor interpersonale si alte articole despre sociometrie pe website-ul meu).
Moreno a fost si un pionier al teatrului social de improvizatie si fondatorul uneia dintre primele trupe la Viena in jurul anului 1921. Peter Lorre a fost unul dintre actorii tineri din acest “Stegreiftheater” (traducere: teatrul spontaneitatii) impreuna cu alti actori care au devenit mai celebri in anii 1930 pe scena europeana. Acest grup si-a continuat activitatea timp de cativa ani cu un succes modest, dar odata ce Europa a ajuns in depresie economica dupa primul razboi mondial, nu a mai putut fi sustinuta. Moreno a emigrat din Viena in SUA in 1925 si si-a reinceput cariera ca medic, pastrandu-si insa si interesul in teatru improvizat.
Moreno a fost pionierul unuia dintre principalele fundamente teoretice ale psihologiei sociale moderne si sociologiei, “teoria rolurilor.” Combinand mai multe interese ale sale, si-a dat seama ca multe situatii ar putea fi cel mai bine intelese prin identificarea rolurilor jucate si analiza componentelor de rol care stau la baza asteptarilor si atitudinilor, si alte variabile similare. Spre deosebire de psihanaliza, teoria rolului include nu numai influente intrapsihice, ci si dinamica interpersonala, dinamica familiei si de grup, definitii si asteptari de rol subculturale si culturale etc. Aceasta analiza pe mai multe nivele a fost holistica si orientata spre sisteme inainte ca acesti termeni sa fie la moda.
De la o varsta relativ frageda, Moreno a fost interesat in special de dinamica creativitatii. Credea ca aceasta activitate a fost relativ neglijata – si in acea perioada, cam acesta era adevarul. Supunerea oarba era inca considerata o virtute majora, si insemna o acceptare fara discernamant a normelor sociale traditionale. Necesitatea de a regandi astfel de elemente din cultura noastra era o notiune oarecum revolutionara, desi incepand cu sfarsitul anilor 1960 aceste valori au devenit parte din curentul principal. Insa exista multe alte idei inrudite care nu au fost cunoscute de catre publicul larg si s-ar putea argumenta ca de fapt curentul principal al educatiei este inca cu 50-100 de ani in urma, in sensul in care nu se predau aptitudinile necesare pentru creativitate, ci mai degraba ne bazam inca pe memorarea mecanica.
Moreno a inteles ca improvizatia, sa te implici si sa experimentezi, este cel mai bun mod de a promova creativitatea, si a aplicat aceasta idee in domeniul psihologiei sociale si personale. Creativitatea nu este doar pentru artisti si oameni de stiinta. Au aparut si alte idei inrudite, cum ar fi nevoia de un pic de joc pentru a hrani spontaneitatea; nevoia de coeziune de grup si de incredere; reducerea comportamentelor amenintatoare, intimidante sau care genereaza anxietate. Gandirea creativa nu poate aparea daca mintea este in defensiva. Acest lucru are implicatii semnificative pentru educatie, rolul de parinte, in management etc.
Moreno a recunoscut ca de fapt contextul si instrumentele teatrului au servit ca vehicule naturale pentru explorarile psiho-sociale, experimente si invatare. Altii au adaptat unele dintre aceste principii in forme mai atenuate, numindu-le “simulari”. Aspectele high-tech ale instructajului pentru astronauti si piloti ascund realitatea, si anume ca tehnologia ofera pur si simplu un pic de realitate virtuala pentru ceea ce este de fapt un joc de rol.
In plus, Moreno a recunoscut valoarea celorlalte arte creative – cantecul, dansul, poezia, arta si asa mai departe, si a incurajat pionierii in acele terapii de arte creative sa scrie articole in revistele de specialitate publicate de el insusi.
Acum spiritualitatea devine inca o data oarecum respectabila in contextele academice si de vindecare – de la mijlocul pana la sfarsitul secolului 20 asemenea idei au fost marginalizate, fiind vazute ca anti-intelectuale si nu foarte respectabile din punct de vedere profesional. Astfel ar putea fi interesant sa remarcam ca viziunea de baza a lui Moreno pentru toate cele de mai sus a fost partial o conceptie a Cosmosului si a lui Dumnezeu ca avand o functie creativa accentuata – nu doar la inceput, ci prin creativitatea fiecarei fiinte in momentul prezent. Alti filozofi cunoscuti au avut perspective similare – Alfred North Whitehead, Henri Bergson si altii, astfel incat nu este o idee in intregime excentrica. A fost o schimbare semnificativa, de indepartare de venerarea din pozitia unui copil al unui tip de divinitate patriarhal, si mai mult in conformitate cu o deschidere incorporata catre inspiratie si co-responsabilitate personala cu Dumnezeu, mai aproape de scrierile multor teologi moderni. Desi nu apartinea unei anumite religii, era religios intr-un sens general, oferind un sprijin filozofic pentru imperativul moral de a antrena si lucra cu creativitatea si improvizatia. Pentru el, improvizatia nu era o simpla frivolitate sau divertisment, ci modul de a ne adapta intr-un mod vital la o lume in permanenta schimbare.
Scopul meu nu este pur si simplu sa preamaresc omul – a avut si el defectele lui – ci mai degraba sa constatam ca exista un complex de idei bogate care merita sa fie integrate, revizuite, dezvoltate si cercetate. Tehnicile si conceptele mentionate mai sus pot si ar trebui sa fie integrate in mod selectiv in curentul principal de gandire in mai multe moduri.
Unul dintre cele mai importante domenii de aplicare acum este cel al teatrului aplicat. Este un complex de elemente care deriva din utilizarea elementelor artistice de teatru in terapie, educatie, afaceri si asa mai departe. Ar trebui sa recunoastem ca acest domeniu duce mai departe idealul lui Moreno de sociatrie, si sa recunoastem ca educatia, dezvoltarea organizationala, lucrul in grup sub diferite forme, toate acestea sunt vehicule pentru a promova creativitatea, o constiinta mai explicita si mai critica, precum si alte idealuri contemporane. Contine atat un indemn de a te trezi cat si o invitatia de a te implica, de a indrazni sa experimentezi, sa iti asumi riscuri, sa faci greseli, si o serie de tehnici si concepte care ofera o infrastructura ce te ajuta sa faci toate astea mai usor.
Eu scriu mult mai multe despre Moreno in cartile mele – in special in Foundations of Psychodrama (2000). Cred ca multe dintre ideile si principiile din aceasta carte pot fi folosite in mod corespunzator si adaptate intr-o gama larga de domenii, inclusiv educatia, teatrul aplicat, managementul afacerilor si asa mai departe.
Source | Considering Moreno’s Contributions
Adam Blatner, M.D.
http://www.interactiveimprov.com/morenowb.html