Adam Blatner, M.D.

(Acest articol este in parte un supliment la o prezentare in plen tinuta la a 66a Conferinta Anuala a Societatii Americane de Psihoterapie de grup si psihodrama (ASGPP), 11 aprilie 2008, San Antonio, Texas); publicat pe 04 aprilie 2008

Multiplele dimensiuni ale comunicarii pot fi extinse si aprofundate prin utilizarea diferitelor instrumente asociate cu psihodrama. Aceasta lucrare va prezenta peste treizeci de feluri in care acest lucru poate fi realizat.

Comunicarea a inceput cu gesturi si mormaieli, s-a extins la limbaj, si apoi sisteme de coduri, sunete de tobe si corn. Povestirile si rugaciunile au inceput sa extinda utilizarea limbii, introducand dimensiunile trecutului si viitorului, mitul si imaginatia. Teatrul a fost o extensie a povestirii.

Folosesc termenul de “dimensiune” pentru a ma referi la un intreg compartiment al mintii care nu a fost deschis inainte, o incadrare sau punct de vedere care permite noi posibilitati, categorii de gandire si de actiune, noi perspective, metafore creative. Fiecare dintre tipurile de extindere a comunicarii deschide o noua dimensiune mentala.
Scrisul, apoi, a adaugat o dimensiune ulterioara – si in continuare, fiecare tip de scriere a permis noi sub-dimensiuni: contabilitate, taxe, propaganda politica (laudand marile faptele ale regilor sau faraonilor), legende, incantatii. Revizuirea si evaluarea textelor scrise in baza exactitatii istorice a fost o idee care nu a aparut decat acum cateva sute de ani.

Comunicarea s-a extins in multe alte feluri, influentand diferite aspecte – cost si accesibilitate, lizibilitate, capacitate de transport, viteza de transmitere si asa mai departe. Scrisul a fost urmat de tiparire, sisteme postale, telegrafice, telefon, radio, televiziune, iar acum avem computerul.

Computerul nu a fost initial un mijloc de comunicare. Era doar un calculator de mare capacitate. A fost nevoie de o noua viziune in 1950 pentru a realiza ca parametrii electronici permit efectuarea calculelor de o mie de ori mai rapid (acum de un miliard de ori mai rapid), si in acest ritm numerele ar putea fi utilizate sa reprezinte cuvinte si chiar imagini. Astfel calculatoarele au fost folosite nu doar pentru calcule rapide, ci mai degraba pentru “prelucrarea informatiilor.” Aplicatiile au ajuns dincolo de matematica sau de contabilitate, in arta si literatura, stiinta si comunicatii obisnuite de zi cu zi.

Computerele au adaugat posibilitati de interactivitate mult mai multi-dimensionale decat scrisorile sau televiziunea, si asa avem o crestere a unei noi dimensiuni de viata – “retele de socializare media”, in care oamenii interactioneaza cu ajutorul YouTube, FaceBook, MySpace, Second Life, lumi virtuale, piese interactive si asa mai departe.

Cu aceste considerente in minte, sa trecem in revista tipurile de posibilitati pe care instrumentele lui Moreno – teoria rolului, psihodrama, sociometrie, tehnici de actiune, sociodrama, teatru de improvizatie, proces de grup interactiv si altele asemenea – le ofera:

1. Creativitate: acesta este scopul principal, nu doar o simpla ajustare, sau sa stabilim cine are “dreptate” (si cine, prin urmare, “greseste”), sa cautam raspunsul “corect”, sa argumentam sau sa dezbatem. Aceste abordari au devenit omniprezente in comunicare, dar cand obiectivul este idealul de a gasi o alternativa sau o solutie creativa ies la iveala idei conexe cu privire la inventie, explorare, descoperire, efort de cooperare si altele asemenea. Desi creativitatea este oarecum la moda in ultimul timp, multe aspecte ale culturii noastre inca recompenseaza pe cei care se supun fara sa judece, accepta fara sa critice, se complac intr-o anumita situatie si sunt usor de distras. Creativitatea este mai mult laudata decat sprijinita realmente. Deci luand acest ideal in serios este de fapt o actiune subversiva, in sensul ca submineaza ideea ca autoritatea si puterea sunt meritate si nu pot fi schimbate. Creativitatea deschide dimensiunea posibilitatilor.

2. Spontaneitatea a fost recunoscuta de catre Moreno ca o abordare foarte importanta in promovarea creativitatii, iar aceasta a fost una dintre cele mai bune idei ale sale. Nu este o chestiune de a reflecta si de a trai momente tip “evrica” – presupune de fapt dorinta de a incepe sa experimentezi, sa incerci lucruri noi, sa faci greseli, folosind feedback-ul de la a recunoaste in primul rand ca sunt greseli pana la a incerca din nou, sa-ti adaptezi abordarea, poate sa incerci ceva diferit. Actiunea propriu-zisa, sa faci lucruri, sa explorezi scenarii sau simulari, aceasta este o modalitate importanta de a obtine progrese creative majore.

3. Explorarea: Un alt aspect al spontaneitatii este ca atunci cand oamenii se implica in explorari, mintea lor devine mai receptiva la imaginile si intuitiile care decurg din subconstientul creator, cea mai puternica sursa naturala de idei creative. Aceasta atitudine care se asteapta la si se deschide spre astfel de informatii non-rationale este o alta sursa majora de creativitate eficienta. Acestea sunt, prin urmare, alte dimensiuni ale creativitatii, cu deschidere spre taramurile superioare pe care anticii le atribuiau Muzelor.

4. Incalzirea: Aceasta este o a treia dimensiune, o recunoastere a elementelor asociate care promoveaza spontaneitatea. Unul dintre ele este timpul, nevoia de a construi treptat procesul mental de receptivitate. Un altul vine prin interactiunea corp-minte de a face ceva – in contrast cu doar a se gandi la ceva. Actiunea si imaginatia treptat cresc temperatura psihicului la un punct de receptivitate mentala sporita. La fel ca in sport sau muzica, orice tip de efort creativ este intensificat de o crestere treptata a nivelului de interes, interactivitate, feedback, implicare -intregul sistem minte-corp-spirit devine din ce in ce mai antrenat.

5. Joaca: Exista o schimbare de dimensionalitate cand trecem de la a face ceva serios, ca si cum fiecare actiune trebuie sa conteze ca un produs final, la a face ceva intr-o maniera experimentala, cu titlu provizoriu. Repetitia in muzica sau teatru implica nu numai exersare, dar, de asemenea, posibilitatea de a face greseli, de a fi corectati, de a incerca din nou. Si mai important este sentimentul de a te simti cat de cat in siguranta, si joaca este contextul natural care elibereaza spontaneitatea. Comunicarea devine mai usoara cu un pic de joaca.

Joaca nu ar trebui sa fie devalorizata ca o simpla frivolitate sau neseriozitate. Poate include aceste trasaturi, dar copiii si adulti pot fi, de asemenea, destul de seriosi cand se joaca – ceea ce nu e acelasi lucru cu a te lua prea in serios. Intr-adevar, Moreno a considerat aceasta variabila atat de importanta incat a ales-o ca tema cheie pentru piatra sa funerara: “Aici zace omul care a adus rasul si joaca in psihoterapie.”

6. Teatrul ca laborator. Teatrul este un complex natural de instrumente de promovare a explorarilor creative. Intr-o mare masura, teatrul a fost pus in slujba divertismentului, si, ocazional, ca o ceremonie semi-religioasa. Dar teatrul poate fi folosit si ca un fel de simulare, la fel cum astronautii folosesc simulatoare de zbor, sau politicienii repeta pentru o dezbatere. Teatrul nu trebuie sa aiba un scenariu, sa fie repetat si prezentat de profesionisti pentru placerea unui public pasiv; poate fi improvizat si interactiv si folosit pentru a explora probleme psiho-sociale.

Intr-un fel similar conceptul de laborator a devenit asociat cu stiintele “serioase”, fizica si chimie, eprubete, pahare de laborator, substante chimice care clocotesc in flacoane. Dar poate fi si o modalitate de a explora, inventa si de a descoperi in domeniul psihologic si social, iar in acest caz instrumentele sunt cele ale comunicarii. Noi toti am explorat aceste domenii in mod natural cand eram copii – atunci cand ne jucam si “ne faceam ca” – era propriul nostru laborator pentru experimente psihologice si sociale. Intr-un mod mai rafinat, acest tip de joaca devine teatru, si in aceasta forma ofera o varietate bogata de astfel de instrumente. Combinarea acestor instrumente de explorare genereaza laboratorul psiho-social mentionat anterior, iar acest tip de teatru ar trebui recunoscut ca fiind o alta dimensiune a comunicarii.

7. Grupul: In explorarea situatiilor sociale si psihologice exista multe avantaje care decurg din lucrul in grupuri de oameni care impartasesc aceasta cautare. (Irvin Yalom observa o serie de “factori terapeutici” in manualul Psihoterapie de grup.) Retineti ca nu toate tipurile de grup, si nu toate formele de teatru, sunt utile. Aceasta nu este o chestiune de o simpla adunare de oameni, cum ar fi atunci cand eram in clasa la scoala si stateam in banca in timp ce cineva preda. Aici oamenii actioneaza intr-un mod mai democratic, interactiv, ca o echipa.

8. Tehnicile: Elementele mentionate mai sus sunt puse in valoare prin diferite procedee si tehnici derivate din teatru si psihoterapie – dublu, aparteuri, replay, oglinda, inversare de rol, regizor, eu auxiliar, protagonist, zeci de tehnici de “incalzire” si asa mai departe. Acestea sunt echivalentele psiho-sociale ale substantelor chimice si instrumentelor dintr-un laborator de stiinta. Tehnicile dramatice aprofundeaza si extind explorarile.
Avem astfel un melanj de creativitate, spontaneitate, joaca, scena, grup si diverse alte elemente si tehnici. Este o combinatie dinamica, ce poate fi adaptata pentru multe medii, si utilizata ocazional sau intr-o intreaga sesiune; separat sau impreuna cu sociometria, analiza de rol, alte forme de teatru etc.

9. Interpretarea. (Pe o alta pagina este un mic eseu despre interpretare.) Instrumentele lui Moreno pot fi utile cand exploram prejudecatile, atitudinile sociale, presupunerile care stau la baza unei anumite probleme. Imi imaginez un sistem de invatamant in care studentii sunt incurajati sa indrazneasca sa-si imagineze propriile idei, propriile lor interpretari. Aceasta abordare ar fi in contrast cu trecutul, in care cei mai multi au invatat doar ce li s-a predat si profesorii rareori au intrebat “ce crezi despre asta” si sa se astepte cu adevarat la un raspuns personal. (Sa pui aceasta intrebare pentru a vedea daca elevii au citit lectia si pot demonstra unele cunostinte nu este acelasi lucru cu a ajuta cu adevarat elevii sa se apropie de propria lor spontaneitate). Angrenarea acestui potential mental ar trebui recunoscuta ca un alt mod in care aceste abordari extind comunicatia, ne deschid catre o alta dimensiune.

10. Inspiratie: Desi am semnalat-o in sectiunea de mai sus despre spontaneitate, merita sa fie mentionata separate pentru a-i acorda un moment de reflectie. Intrucat procesul de explorare psiho-sociala este mai putin centrat pe obtinere de informatii sau raspunsuri corecte, si reprezinta mai mult o oportunitate pentru manifestarea creativitatii, se creeaza un cadru care ne duce in dimensiunea sau categoria de gandire revelatoare. Indraznind sa gandim “in afara normelor” si alte fraze asociate cu creativitatea se aplica si aici. Teatrul este una dintre artele care intareste conceptia ca viata poate fi o opera de arta, de creativitate, si contracareaza modelul alternativ in care suntem “judecati” pentru performantele noastre. Sa ai realizari adevarate in viata inseamna mult mai mult decat sa obtii o nota buna la scoala.

11. Lucru fara plan. O mare parte din educatia traditionala se baza pe un proces de planificare din timp. Aceasta este o abilitate buna, dar este, de asemenea, intelept sa recunoastem ca ne putem bucura de anumite activitati fara sa avem un plan in prealabil. Activitatile care permit explorari improvizate faciliteaza astfel de proceduri. Toate acestea fac ca ideea de creativitate sa devina “operationala”.

12. Explorari non-competitive. Unele tipuri de comunicare sunt in mod clar competitive, pe cand multe altele au o sub-tema mascata de concurenta, fiecare dorindu-si statutul si pozitia dominante. Aceasta reflecta un tip de joc mai masculin, si avand in vedere progresele feminismului este de remarcat faptul ca exista multe activitati care nu trebuie sa fie jucate competitiv. Putem include aici “jocuri noi” si alte demersuri de cooperare. Acest lucru este demn de remarcat pentru ca multi oameni nu au experienta de a fi intr-un grup cu adevarat liber de senzatia de competitivitate, de a castiga sau de a pierde. Multi nu stiu nici macar ca exista jocuri non-competitive! Un grup in care membrii se sprijina reciproc reprezinta pentru multi o noua dimensiune in domeniul comunicarii si al implicarii sociale.

13. Distractie. Din nou, multi dintre noi am crescut in sisteme de invatamant sau am facut terapie pornind de la regula nerostita ca “nimic nu se obtine fara efort.” Ideea ca grupurile si liderii de grup pot construi procese de invatare si de descoperire care sunt in primul rand distractive duce la recunoasterea faptului ca oamenii au rezultate mai bune atunci cand exista un sentiment de motivatie intrinseca in procesul de invatare al aptitudinilor aplicate in sarcina respectiva. Pot exista unele momente in care provocarea pare oarecum amenintatoare, dar o parte a artei terapeutice este de a amortiza aceste momente, astfel incat acestea sa nu devina coplesitoare.

Descoperirile din neurostiinte au aratat ca, dincolo de un anumit nivel scazut, anxietatea blocheaza fluxul de idei din cortexul cerebral superior. Asta inseamna ca atunci cand oamenii se simt speriati sau rusinati creativitatea nu se manifesta. Asa ca avem nevoie de modalitati de a ajuta oamenii sa se simta exact invers – in siguranta si optimisti, deschisi, expansivi. Arta consta in a face procesul de grup unul de incurajare, relaxat si distractiv.

14. Profunzime: Explorarile problemelor reale de viata au in spate intentii serioase. Da, ele pot fi destinse cu momente ocazionale de joaca – provocarea, dupa cum am mentionat, este de a nu lua lucrurile atat de in serios incat sa ne blocam in situatia de a fi nevoiti sa aparam o anume pozitie; explorarea insa este tratata cu respect, daca nu chiar cu solemnitate. In acest context, prin “serios” ma refer la probleme de viata care sunt considerate a fi semnificative, si abordarea lor in cadrul unui grup duce la un alt fel de intimitate, “intalnire” si legaturi sociale. Trebuie sa recunoastem ca analiza unor subiecte importante impreuna cu altii, subiecte care variaza de la norme sociale, atitudini personale, credinte religioase, pana la provocari de lucru, implica o dimensiune diferita de discutiile pe care le avem in viata de zi cu zi.

15. Antrenarea co-creativitatii. Pentru multi, unele intalniri sau cursuri pot fi relativ irelevante pentru preocuparile lor reale. Contextul este de asa natura incat nu se simt comfortabil sa vorbeasca si sa intrebe despre problemele care sunt mai relevante. Tipurile de explorari abordate aici, insa, sunt inspirate de un model mai interactiv. Nemultumirea unei persoana poate evidentia un proces de grup care devine prea intelectualizat sau care se indeparteaza de aspectele puternic emotionale. Norma de grup de a incuraja toti participanti sa isi imagineze ca sunt co-regizori si co-creatori face trecerea de la pasiv la activ, si sprijina regula de a lua cuvantul.

16. Renuntarea la rol. Ideea ca putem cere schimbari radicale este un alt aspect, acela de schimba dimensiunile, la fel cum schimbam canalele. Oamenii care sunt in roluri in care ajuta pe ceilalti, sau fac pe avocatul diavolului ori criticul pedant, sau incearca sa multumeasca pe toata lumea – acestea si alte roluri pot deveni obositoare nu numai pentru altii, ci si pentru persoana care joaca aceste roluri. Ideea ca poti face o schimbare, sa ceri o schimbare a scenei, sa anunti o schimbare de rol, poate fi foarte relaxanta. Este, de asemenea, o tendinta sanatoasa sa-ti extinzi si imbogatesti repertoriul de roluri.

Un alt tip de renuntare de rol are loc atunci cand ma ofer voluntar sa joc rolul de “eu auxiliar” pentru scena altcuiva. As putea juca rolul unei alte persoane in situatia protagonistului, sau un dublu pentru antagonist sau protagonist, si asa mai departe. Simt ca am participat si devin astfel mai mult parte din proces. Pot fi apreciat pentru nivelul meu de empatie sau pentru ca am jucat intr-un mod corespunzator sau surprinzator. Asa pot lua o pauza de la rolul in care trebuie sa spun ceva ca membru al grupului, pentru ca, uneori, nu prea am ce sa spun.
Multi dintre cei care au profesii de asistenta obosesc sa joace acest rol in care ofera ajutor. Marturisesc ca este distractiv si relaxant pentru mine sa fac aceasta schimbare spre roluri problematice, de personaj negativ, sau un rol care sa reflecte opusul atitudinii mele fata de o anumita problema. Uneori imi place sa fiu oarecum in contra curentului, sa gandesc diferit, sa explorez sau sa tachinez. (Amintiti-va ce am spus despre dimensiunea de joc, de schimbare a vitezelor si de a te relaxa pentru un timp, si apoi de schimbarea vitezelor si de a te reincalzi in mod serios. Daca te iei prea in serios, nu poti schimba vitezele in acest fel.) Cu toate acestea, mi se pare important sa anunt acest lucru: nu asta simt cu adevarat, dar as vrea sa incerc rolul (si spun numele rolului). Acest lucru ii ajuta pe ceilalti sa nu se simta dezorientati de schimbarea mea de personaj. Este un principiu etic sa le spui oamenilor ce rol alegi sa joci.

17. Interpretarea rolului. (A se vedea paginile mele web pe aceasta tema.) Observand ca ma comport intr-un anumit fel, si observand ca oamenii observa, aceasta dimensiune de auto-reflectie poate deveni explicita. Putem vorbi despre modul in care a fost primita aceasta interpretare: a fost eficienta, exagerata, prea subtila, inselatoare?

18. Impartasire: Dupa punerile in scena, e posibil sa imi dau seama ca pot impartasi cu altii cate ceva despre viata mea – nu trebuie sa ne simtim obligati sa vorbim doar daca avem vreo “revelatie” inteligenta sau “interpretare” sau opinie. Exista aici o dimensiune de implicare personala.

19. Plusrealitate: Acesta este termenul pe care Moreno l-a dat uneia dintre cele mai importante dimensiuni ale comunicarii, care este generata prin teatru, psihodrama si sociodrama. Urmatoarele elemente sunt diferite tipuri de exemple

a) Rolurile celor care nu sunt prezenti. De multe ori discutiile implica punctele de vedere ale unor persoane care nu sunt prezente. Poate fi util sa trecem dincolo de stadiul de a vorbi “despre” ei – o problema importanta este tendinta de a atribui o anumita motivatie sau de a asuma ca “noi” stim ce vreau “ei”. Unii oameni ar putea juca rolul celor absenti si sa incerce sa-si imagineze cum este sa fie in acea pozitie, sa o articuleze cat mai autentic posibil – fara a parodia. Provocarea este de a dezvolta un sistem de sine care ar fi in concordanta cu o pozitie cu care majoritatea grupului ar putea sa nu fie de acord.

Exemple de alte roluri ale celor care nu sunt prezenti ar putea include tatal care a murit; copilul care nu a fost inca nascut; copilul care nu a avut sansa sa se nasca sau sa traiasca; Isus sau un alt personaj religios din trecut. Unele dintre aceste roluri traiesc in mintea noastra – ele sunt prezente psihologic chiar daca acestea nu sunt sau nici nu ar putea fi prezente.

b) Un alt exemplu: pentru o sociodrama despre avort, un grup poate atribui diferite roluri membrilor grupului. (In general, cel mai bine este daca oamenii se ofera voluntar pentru a juca un rol sau altul.) Pentru o sociodrama despre problemele legate de avort, unele roluri care ar putea avea nevoie sa primeasca o voce ar putea include embrionul, care ne imaginam ca poate sa vorbeasca; mama care vrea avortul si motivele ei; aceeasi mama si partea din ea care nu vrea avortul si motivele acesteia; avocatii guvernului; personajul religios care pledeaza pentru dreptul la viata; si multe altele.

c) Ideea de a face o “scena de la revedere” cu un parinte care a murit sau cu ceva ce am pierdut – o alta persoana, un vis, o parte a corpului, si asa mai departe – necesita o incalzire a auxiliarului care va juca acest rol esential, si este discutata intr-un articol despre munca de doliu pe acest website: (spre sfarsitul lucrarii).

20. Dimensiuni temporale:

a. Trecutul: Amintirile sunt oportunitati cheie pentru a intelege formarea unei atitudini si/sau re-facerea unei scene stresante sau traumatice.

b. Aici si-acum: O scena despre viata din trecutul, prezentul sau viitorul apropiat poate ajuta la clarificarea situatiei clientului (sau a protagonistului).

c. Proiectia in viitor: Oamenii uneori reprima gandurile despre viitor la fel de mult ca gandurile sau amintirile dureroase. Gandurile despre viitor sunt intrepatrunse de anxietate. Cu ajutorul elementelor de joc, repetitii si spirit de explorare, oamenii in curs de dezvoltare sau in terapie de grup isi pot face curaj sa aiba reprezentari si aspiratii mai concrete si mai specifice. Tendinta este de evitare, sa spui “nu stiu”. Prin construirea unei scene intentiile incep sa para mai realiste si anxietatea este neutralizata.

Repetitiile pentru viitor sunt alcatuite din mai multe componente. Daca nu stii ce vrei – este inca neclar – construirea unei scene pe care o pot vedea toti declanseaza mai multa claritate mentala. Daca stii obiectivul destul de bine, poti explora de ce ai nevoie pentru a ajunge acolo si sa repeti unele etape – interviul pentru un loc de munca, primele cerinte ale rolului si asa mai departe. Aceasta extinde din nou adancimea dimensionala a procesului de comunicare.

Asa putem integra dimensiunile trecut si viitor. In loc doar sa vorbesti despre evenimente – care adauga un sentiment de distanta si permite intelectualizarea si izolarea afectiva – retraiesti acea experienta. Pentru trecut, o puteti reface, jucand o scena in care se ajunge la o concluzie diferita. Aceste experiente sunt profund reparatorii.

21. Mentinerea relatiei. Pe masura ce un grup exploreaza o problema, se acorda atentiei nu numai dimensiunii de analiza a sarcinii, dar la fel de important, si sentimentelor oamenilor din grup si ca ei sa se simta confortabil sau conectati intr-un mod optim la ceilalti. Frictiunile apar in mod natural si inevitabil in cursul vietii unui grup, si este necesar sa se incurajeze si sa se sprijine reciproc cand unii incep sa se simta mai vulnerabili, criticati, sau ca ar avea nevoie de ajutor. Tehnicile psihodramatice pot fi folosite pentru a ajuta oamenii sa spuna ce trebuie sa fie auzit -afirmatii despre atitudini pozitive, incurajari, si sa aratam ca ne pasa de relatiile pe care le avem unii cu altii.

22. Constientizare psihologica. Traim intr-o epoca in care a devenit o preocupare mai raspandita sa ne gandim la sentimente, atitudini si modul in care ne tratam unii pe altii. In timp ce multora -probabil majoritatii – inca le lipseste aceasta sensibilitate, numarul celor care le pasa sa acorde atentie modului in care gandim este in crestere. Multe dintre tehnicile lui Moreno construiesc multiple atitudini si abilitati. Ceea ce rezulta este o norma sociala in care este de asteptat ca participantii vor invata sa-si examineze propriile modele de gandire si de comportament, sa reevalueze ipoteze, si sa caute claritate.

23. Comunicare nonverbala: teatrul sporeste constientizarea noastra fata nu doar de ceea ce se spune, dar si fata de modul in care se spune, tonul vocii, gesturile si multe alte variabile (a se vedea pagina web despre comunicarea nonverbala). Aceasta dimensiune este absenta in multe aspecte ale mass-media, dar mai evidenta la diferite nivele in altele. Este foarte evidenta atunci cand oamenii sunt in aceeasi camera impreuna, insa discutiile obisnuite tind sa se concentreze asupra continutului si, in general, ignora modul in care lucrurile sunt exprimate. Aspectele non-verbale ale comunicarii pot fi examinate folosind tehnici de actiune. O miscare poate fi repetata, exagerata un pic, si, probabil, reexaminata folosind tehnica “in oglinda”. In acest caz, cel care s-a comportat intr-un anumit fel sta deoparte si observa in timp ce altcineva interpreteaza acelasi comportament. Apoi protagonistul poate reintra in scena ca sa incerce sa faca aceeasi afirmatie sau sa puna aceeasi intrebare, dar cu unele schimbari in exprimare.

Comportamentul nonverbal poate fi, de asemenea, examinat din punctul de vedere al modului in care un anumit comportament face sa se simta persoana care are acel comportament. Aceasta ajuta si pentru a spori gradul de constientizare a felului in care comportamentul non-verbal actioneaza ca un regizor intern si consolideaza anumite atitudini.

24. Analiza mediului: Si aceasta este o dimensiune non-verbala si, desi mai putin evidenta, merita a fi examinata. Mediul inconjurator include influentele subtile si prejudecatile impuse de arhitectura camerei, timpul alocat sesiunii de grup, procentajele oamenilor din diverse sub-grupuri (de exemplu, sex, etnie, mediu profesional), etc. Participantii pot observa si comenta cu privire la anumiti factori, cum ar fi presiunile subtile din partea majoritatii (sau a ceea ce ei percep a fi majoritatea). Pe scurt, spiritul lucrului in grup invita participantii sa acorde atentie modalitatilor prin care comunica si comunicarilor non-verbale, care trebuie sa fie explicite.

25. Inversiunea de rol: Aceasta tehnica poate fi utilizata pentru a ajuta construirea unei scene, atunci cand auxiliarii, ceilalti oameni care joaca un rol intr-o punere in scena, primesc indicatii de la protagonist despre modul in care personajul lui/ ei ar trebui sa se comporte. Ceea ce devine mai important, insa, este atunci cand, in cursul dramatizarii, protagonistului este invitat sa schimbe rolul cu un antagonist si, pe scurt, sa empatizeze. Invitatia de a trece dincolo de egocentrism reprezinta una dintre cele mai importante expansiuni de comunicare mentionate pana acum.

O varianta pe care imi place sa o incurajez atunci cand este posibil este ca oamenii sa inverseze rolurile unul cu altul, dar in aceasta pozitie inversata sa accepte corectii de la persoana al carei rol il joaca. Acest lucru favorizeaza o mai mare precizie, iar persoana care accepta corectia ajuta la dizolvarea barierei de neincredere. (A se vedea articolul privind solutionarea conflictelor.)

26. Parti multiple ale Sinelui. In loc de a incerca sa prezinte o singura fateta grupului, oamenii sunt incurajati sa recunoasca multiplele lor roluri interioare si sa accepte realitatea faptului ca este ceva obisnuit sa ai conflicte interne si ambivalente. Exprimand acest lucru prin punerea in scena a unei conversatii intre diferite parti ale sinelui te ajuta sa pari mai autentic altora. Daca suntem intr-un grup impreuna si pot sa te vad recunoscand ca nu ai doar o singura pozitie, ci duci o lupta pentru a-ti clarifica ideile, sau ai doua dorinte care sunt in conflict una cu alta, simt si eu ca exista posibilitatea ca noi sa exploram mai multe lucruri impreuna. In mod similar, cand dezvalui propriile mele sentimente ambigue, ma simt mai sincer decat atunci cand simt ca trebuie sa “fiu hotarat”, “sa fiu coerent”, sau altfel spus sa aleg o varianta si sa suprim alternativele sale.

27. Cadre de referinta variabile: conversatiile pot uneori deveni mai creative atunci cand pot fi introduse cadre alternative de referinta. Intr-o sociodrama, insa, este important sa se exprime in mod explicit faptul ca schimbi abordarea, rolul, sau contextul imaginat. In caz contrar, ceilalti participanti se simt confuzi sau “luati in bataie de joc.” Poti spune ceva de genul “Acum sa abordam asta dintr-un alt punct de vedere”. Ajuta si sa vorbim folosind termeni ca “scene” sau sa vorbim despre situatii ca scenarii.

28. Concretizare. Aceasta tehnica presupune prezentarea unor exemple, uneori mai mult decat doar prin cuvinte: sentimentele pot fi exprimate in termeni de posturi. Senzatie de impovarare poate fi reprezentata ca avand un auxiliar aplecat pe spatele protagonistului; sentimentul de ambiguitate poate fi reprezentat de doi auxiliari care trag protagonistul de brate in directii opuse. A pune ceva in scena in loc de a vorbi despre ceva ar trebui sa fie privit ca un instrument pentru a trece de la abstract la concret, pentru a da exemple. Se intampla des ca in discutii cuvintele sa devina prea generale si oamenii nu stiu cu adevarat ce vor sa spuna. Mai rau, oamenii cred ca stiu ce vrei sa spui cand, de fapt, vrei sa spui altceva decat ceea ce inteleg ei.

29. Semantica: Desi nu este teatru propriu-zis, ajuta sa nu presupunem ca stim ce inseamna cand cineva foloseste un cuvant abstract sau la general. De multe ori intelesul pe care il dam noi este diferit de ceea a intentionat celalalt, de aceea e bine sa dam exemple, nu prin si mai multi termeni abstracti, ci intr-un mod in care altii isi pot imagina scena relativ usor. Ca un corolar, puteti intrerupe o discutie sau explorare si sa verificati ce vrea cu adevarat sa spuna cineva, sa explorati semantica. Nu cautati definitii, ci exemple, mai ales daca exista un sentiment de incarcare emotionala in utilizarea unui cuvant anume. Acest lucru arata si cum un grup de explorare poate extinde comunicarea intr-un mod mai reflexiv.

30. Incurajarea exprimarii gandurilor si sentimentelor: Daca cineva din grup se simte timid sau incapabil sa exprime ceea ce isi doreste, acea persoana poate cere ajutor sau accepta o oferta de ajutor. In grupurile tip sociodrama aceasta tehnica este acceptata. Tehnica de “dublu” genereaza o combinatie de sprijin si ajutor in auto-exprimare. Aceasta adauga o noua dimensiune comunicarii.

31. Vorbind din perspectiva rolului: In explorarea unei situatii, o persoana intr-un grup poate spune nu ceea ce crede personal, ci din perspectiva unui rol – unul dintre rolurile sociale care ar putea fi relevant pentru situatia data. Acest lucru se potriveste cu numarul 18a, ideea fiind ca oricine -nu doar regizorul- ar putea aduce in mod spontan aceasta idee in discutie. Punctul de vedere care trebuie exprimat ar putea fi o parte a sistemului de roluri al grupului la care esti afiliat, sau rolul in care iti imaginezi ce iti doresti sa spuna adversarul tau sau o terta persoana. Cu alte cuvinte, ai putea interpreta un rol arhetipal, sociodramatic sau axiodramatic. Ideea este de a facilita exprimarea clara a tot ceea ce este doar implicit sau neclar.

32. “Rolul” ca unitate lingvistica: Incercarea de a discuta lucrurile la un nivel general poate genera confuzie sau blocaje. Referitor la punctul 28 de mai sus, reincadrarea unei situatii in ceea ce priveste rolurile care sunt jucate poate ajuta la clarificarea problemei. A vorbi despre situatii utilizand termene cum ar fi componentele de rol, definitii de rol si altele constituie un limbaj relativ usor de utilizat pentru psihologie, sociologie, antropologie, politica si alte domenii umaniste. A se vedea alt artiol de pe acest site despre dinamicile rolului.

Rolurile pot fi analizate, dezasamblate pe componente, care la randul lor pot fi studiate mai in detaliu sau luate in considerare pentru sub-componentele lor. Acestea pot fi evaluate in ceea ce priveste asteptarile, atitudinile conexe, metode comune de comportament sau reactie si asa mai departe. Ceea ce se descopera uneori este ca putem fi de acord in unele privinte, dar nu in altele – si acesta este genul de clarificare pe care analiza de rol o poate oferi.

33. Disocierea de rol: Oamenii dintr-un grup care utilizeaza tehnici sociodramatice pot uneori in mod explicit sa se disocieze de un rol sau de o componenta a rolului pe care il interpreteaza. Acest proces de disociere include ca ceilalti sa fie de acord si sa recunoasca in mod clar ca persoana care se separa nu mai este in acest rol.

34. Examinarea “Tele”. Moreno a numit curentul de atractie sau de repulsie intre persoane sau intre oamenii dintr-un grup “tele”. Consider ca termenul “conexiune” este un termen aproximativ echivalent. Cu ajutorul contributiilor lui Moreno este de multe ori benefic sa atragem atentia asupra sentimentelor de preferinta interpersonala sau sa recunoastem existenta acestei dinamicii: unii oameni prefera sa lucreze sau formeaza un subgrup cu anumite alte persoane, si vorbind despre acest lucru intr-un mod deschis este important. Este, desigur, un subiect sensibil, dar este realitatea a ceea ce se intampla, si pretinzand ca nu-i asa este o tendinta autodistructiva pe termen lung. Aceasta este ideea care sta la baza sociometriei.Alte implicatii asociate ale acestui principiu includ discutiile despre coeziunea grupului, de ce ar fi nevoie ca cineva sa se simta in siguranta in grup, aliatii pe care cineva ii are in grup si intrepatrunderea altor principii din sociometrie. Aceasta abordare ia in considerare o serie de teme care sunt frecvent trecute cu vederea (sau refulate si negate) in tipurile traditionale de comunicare. Din aceste motive, consider sociometria a fi o alta dimensiune a psihologiei de profunzime, precum si un aspect important al dinamicii de grup.

Rezumat

Astept sa primesc mailuri si sugestii pentru alte categorii. Toate elementele de mai sus sunt modalitati prin care comunicarea poate fi extinsa si poate deveni mai semnificativa. Contributiile lui Moreno de sociodrama, psihodrama, tehnici de actiune, sociometrie, teatru improvizat si interactiv, teoria de rol, lucrul in grup si altele introduc noi dimensiuni in conversatiile si discutiile obisnuite. Unele dintre elementele mentionate mai sus au anumite elemente comune:

– obiectivele de spontaneitate si creativitate;

– dezvoltarea constientizarii psihologice – si anume, dorinta de a reflecta asupra sinelui sau a unei situatii, de a se gandi la propria gandire – cunoscut si sub numele de metacognitie;

– utilizarea metodelor de actiune;

– utilizarea plusrealitatii (taramul imaginar sau “ce-ar fi daca …”);

– numeroasele beneficii ale lucrului egalitar in grup si beneficiile de a vorbi despre procese si dinamica in grup;

– accesarea ludicului, schimbarea pozitiilor, introducerea provizoriului

Toate acestea pot fi vazute ca dimensiuni suplimentare, cadre de gandire, imaginatie, intuitie, simtire, impartasire si interactiune.

Source | EXPANDING COMMUNICATIONS THROUGH PSYCHODRAMA
Adam Blatner, M.D., TEP
https://www.blatner.com/adam/pdntbk/expandcommunicatpd.html