Adam Blatner, M.D., TEP, Publicat intai pe 10 februarie, apoi in mai, rescris pe 1 iunie, 2012. A se vedea dezvoltarile ulterioare pe subiect in Explorarea prin actiune 2.

Abstract  

Am devenit constient de faptul ca psihodrama si metodele conexe apartin de un domeniu mai vast, ce include activitati similare pe care le-am pus laolalta cu “drama aplicata” sau “teatrul aplicat” – dar acum doresc sa-i dau numele de “explorare prin actiune”, intrucat sunt mai multe diferente decat asemanari cu drama (asa cum este inteleasa de cei mai multi oameni) sau cu teatrul. Aceasta redenumire este un fel de re-branding, o regandire a aplicatiilor mai largi ale psihodramei, dincolo de modelul medical, alaturi de teatrul de proces in educatie, jocul de rol si improvizatii in afaceri si organizatii, precum si alte abordari. Pentru cei interesati de istorie, Jacob L. Moreno, MD (1889-1974), care a inventat metoda psihodramei, a inventat un alt termen, “sociatrie”, care tintea spre aplicarea metodelor sale in promovarea integrarii celor mai bune idei si rezultate din sociologie, psihologie si psihologia sociala – si cele mai bune metode – in curentul cultural principal.

Explorarea prin actiune este termenul meu pentru utilizarea metodelor psihodramatice si alte metode artistice expresive ca instrumente pentru a ajunge cu un pas dincolo de limitele unei discutii obisnuite. Discutia este buna, mai buna decat certurile sau reprimarea, dar exista o alta abordare care permite o integrare mai buna a mintii si a corpului, a gandirii si a actiunii, a ratiunii si emotiilor, precum si alte dualitati care tind sa nu fie incluse in discutiile obisnuite. Utilizarea metaforei teatrului – viata ca o serie de scene jucate de diversi actori – permite o extindere a calitatii discutiilor, astfel incat elementele non-rationale pot fi incluse. Mai mult, explorarile prin actiune aduc in mod explicit la nivelul constient si in domeniul interpersonal ganduri si sentimente care raman, in general, nedivulgate.

Acest camp nu include doar ceea ce gandesc oamenii, dar, de dragul discretiei, prefera sa nu spuna; mai degraba, include ganduri si sentimente care abia se inregistreaza la nivelul constient, dar sunt apoi refulate. Acesta este taramul pre-constient, si este mult mai vast, mai profund, mai bogat in continut decat nivelul constient accesibil. Poate ca cei mai orientati catre psihologie, mai introspectivi si sensibili sunt un pic mai constienti de aceste profunzimi din interiorul nostru, dar ce vreau sa subliniez este faptul ca, folosind tehnici de actiune, mai multi oameni pot deveni mai constienti si comunicativi per ansamblu.

Problema consta in gandirea simplista pe care o mostenim, ce sugereaza ca toti ar trebui sa credem ca “ ce vezi asta primesti”. Am cazut de acord in mod colectiv (in trecut) ca oamenii iti vor spune adevarul (si, ca un corolar, isi spun lor insisi adevarul)

Problema este ca plecam de la ipoteza general acceptata ca oamenii sunt sinceri cu ei insisi, daca vor. Dar nu asa merg lucrurile. Asa cum acum cinci sute de ani stiam foarte putine despre anatomia umana, intalnim o ignoranta pe scara larga cu privire la psihologia umana chiar si astazi. Cultural stim de psihanaliza de un secol, dar aceasta abordare a fost atat de problematica –faptul ca se concentreaza pe sexualitate fiind un mare obstacol – incat ideea sa de baza si cea mai relevanta a fost prea usor trecuta cu vederea: Hei, oameni buni, oamenii se mint singuri. Da, mint ocazional, si alteori exagereaza, dar aproape intotdeauna exista straturi de autoiluzionare a caror prezenta este total ignorata de perceptia comuna. Este ca si cum noi toti, intr-o conventie de co-dependenta, suntem de acord ca, daca nu imi spui cat de mult ma amagesc, nici eu nu-ti spun cat de evident este ca si tu te minti singur.

Este timpul sa recunoastem profunzimea non-rationalitatii in viata noastra, si sa luam masuri pentru a incepe sa contracaram aceasta forta, cel putin partial. (Poate fi imposibil sa ajungem departe in aceasta directie, dar chiar daca am reduce puterea irationalitatii cu 20%, tot ar fi o crestere foarte mare a autenticitatii noastre!)

Explorarea prin actiune ofera un mediu benefic pentru aceasta capacitate crescuta de constientizare de sine, iar aceste tehnici favorizeaza o capacitate sporita de a comunica altora cat de complexe si variate sunt toate sentimentele noastre. In primul rand, trebuie sa dezvoltam treptat un grad de incredere ca putem face acest lucru cu anumite grupuri de persoane. In prezent (la inceputul secolului 21), sa fim sinceri si sa recunoastem ca nu putem practica acest tip de comunicare deschisa cu majoritatea oamenilor. Pur si simplu nu ar intelege.

Trebuie sa stii totusi regulile jocului: in explorarile prin actiune exista o conventie constienta de a explora taramul pre-constient, partile mintii care protesteaza, se vaita, se infurie, se feresc, pe scurt, cele care se comporta intr-un mod mai putin matur, mai copilaresc. Rezulta de obicei ca jumatate din ceea ce spun aceste parti sunt lucruri imature si nerealiste; dar cealalta jumatate deseori contine informatii importante care trebuie sa fie introduse iar in discurs, preocupari si  sentimentele valabile, o recunoastere a limitelor, a neintelegerilor etc. Acest taram ne ofera potentialul de revendicare a partilor din sine renegate si necesitatea unui tip mai nuantat de discernamant.

O era a reprimarii

Haideti sa recunoastem cat mai clar ca am inceput – doar am inceput – sa lasam in urma o cultura in care elementele dezagreabile, rebele sau provocatoare, gandurile si sentimentele incomode, in general, au fost inabusite, ingropate. Cei mai multi oameni au si uitat ca le aveau. Au trait fara sa le dea atentie. Mintea poate face asta foarte usor. Cand consecintele ignorarii acestor factori se aduna, apar nevroza si reprimarea, sau cedam, avem o cadere nervoasa ori o revelatie.

Din aceasta perspectiva, o mare parte din psihoterapie nu s-a ocupat de boli psihice asa cum avem tendinta sa credem –adica, boli psihice majore ale tulburarilor maniaco-depresive sau schizofrenice – ci mai degraba de tiparele omniprezente de autoiluzionare si consecinţele acesteia. Pe termen lung, cu cat ne amagim mai mult, cu atat dezvoltam un comportament cu probleme de adaptare; toate acestea adauga o componenta de stres asupra unei persoane sau a altora care se afla in relatie cu acea persoana. (Uneori ceilalti – membrii familiei, minoritati, sunt cei care sufera!).

Cred ca ne indreptam spre o era de constientizare psihologica la fel cum acum o suta de ani ne indreptam spre o era de constientizare a stiintei. Au aparut carti populare despre stiinta si stiinta a dveenit treptat parte din curentul principal al educatiei de-a lungul secolului 20. Psihologia a urmat 70-120 de ani mai tarziu. (Este un curent cultural difuz.) Desi exista numeroase carti si programe de self-help, impresia mea este ca realitatile esentiale ale psihologiei au patruns doar aproximativ 15% in curentul principal, nu 50% sau mai mult. Deci este ceva inca un pic ciudat si magic in mintea multora. “Nu te pune cu mintea mea” este atitudinea pe care o avem, chiar daca nu o spunem direct, fata de cei care cauta sa exploreze natura unui conflict la un nivel mai profund.

Psihanaliza: o valiza cu de toate

Aparitia constientizarii psihologice – pur si simplu sa fii cu adevarat curios cu privire la modul in care gandim – in curentul principal a fost atat stimulata cat si intarziata de moda psihanalizei in mijlocul secolului 20. Acest domeniu a dominat si cei mai multi oameni inca mai cred ca orice cercetare despre ceea ce se intampla sub nivelul de suprafata este un fel de “analiza”. Reprezentarea primara a acestui proces inca mai este un desen cu un psihiatru barbos stand in spatele unui pacient care e intins pe canapea.

Partea buna este ca psihanaliza a promovat o anumita analiza sistematica a modurilor in care oamenii se mint pe ei insisi. Teoriile despre reprimare si mecanismele de aparare au fost deosebit de utile, la fel ca si alte teorii. Partea negativa este ca cele mai multe dintre cele mai importante teorii au pus accentul pe aspecte care erau, de fapt, secundare problemelor reale ale oamenilor; in plus, orgoliul celor din domeniu a blocat incorporarea multor dezvoltari care au aparut intre timp – subiecte cum ar fi psihologia cognitiva, care incearca sa gaseasca un limbaj mai accesibil, psihologia pozitiva, psihologia transpersonala si asa mai departe. In Europa si America de Sud integrarea metodelor de actiune, de grup, a psihodramei etc a fost putin mai extinsa, dar in general elementele conservatoare au tinut pe loc dezvoltarea.
O alta greseala a psihanalizei a fost medicalizarea metodei si efortului de a aborda, de a explica si de a trata bolile mintale majore. Totul devine si mai complicat cand consideram ca persoanele cu boli mintale majore prezinta aproape intotdeauna unele aspecte psiho-sociale ce joaca un rol important in tulburarea lor; dar acest lucru este valabil si pentru pacientii cu boli fizice grave, traumatisme, accidente vasculare cerebrale, boli de inima si altele. De multe ori un tratament complet include terapie fizica, consiliere ocupationala, consiliere religioasa, reabilitare profesionala si alte abordari. Familia si alti membrii ai comunitatii trebuie sa fie inclusi in unele sesiuni. Ideea principala este ca psihanaliza si alte forme de psihoterapie nu sunt neaparat elementele cheie in tratamentul principalelor forme de boli psihice, alte abordari pot fi la fel de necesare.

Pe de alta parte, tulburarile minore incluse in manualul de diagnostic oficial APA sunt atat de raspandite incat putem sugera ca, probabil, acestea nu ar trebui sa fie privite ca probleme medicale in primul rand. Tratamentul pentru acestea este, daca stam sa ne gandim, mai mult o chestiune de educatie, de invatare a unor modalitati realiste de a ne descurca mai bine intr-o lume in continua schimbare. Poate ca un model educational se potriveste mai bine! Si, desigur, acest lucru este sustinut de faptul ca majoritatea psihoterapeutilor de la mijlocul anilor 1970 nu mai practica in prezent.
As vrea sa punctez umatoarele: psihanaliza s-a dezvoltat, in parte, datorita cresterii statutului, veniturilor, si progresului real al medicinii la mijlocul secolului 20, si asta a sprijinit aparitia psihoterapiei ca domeniu in anii succesivi; cu toate acestea, punctele slabe intrinseci, jargonul si stereotipurile metodei freudiene probabil au inhibat acceptarea in curentul principal a ideii de baza conform careia avem acum mai multe domenii in curs de dezvoltare care ajuta sa descifram nu numai procesele de autoiluzionare, dar si modelele sociale si culturale ale iluziilor, manipularea interpersonala, dinamica familiei patogene, publicitatea inselatoare, propaganda politica si (indraznesc sa spun) chiar multe doctrine religioase – toate acestea merita sa fie intelese prin cresterea constiintei individuale si colective.

Un demers interdisciplinar

Aceasta abordare este putin mai radicala in multe feluri si preia ceva din mai multe domenii:
– filozofia postmodernista (in acelasi timp provocandu-i la dezbatere pe multi dintre cei care in mod constient se aliaza cu aceasta abordare)

– regandire actuala a filozofiilor generale ale tehnologiei, stiintei si progresului

– istoricul comunicarii si proiectia in viitor a tendintelor care vor aparea

– tendinte actuale si viitoare in psihologie si deschiderea sa la si fuziunea sa cu psihologia sociala, sociologia, antropologia si alte domenii

– si asa mai departe

Explorarea prin actiune recunoaste influenta profunda si extinsa a partii non-rationale, si lucreaza cu aceste curente in loc sa le ignore. Continua cateva idei freudiene, cum ar fi beneficiul global in a ajuta ceea ce este in subconstient sa ajunga la nivel constient. De asemenea, include o recunoastere a dimensiunilor artistice, estetice, poetice, mitice si altele care nu sunt irationale, ci transrationale, si nu ar trebui sa fie reduse la nivelul limbajului sau rationalitatii. Aceste elemente ar trebui sa fie verificate daca sunt cel putin compatibile cu notiunile de ratiune si etica, dar alte lucruri – cum ar fi ca ni se par frumosi copiii nostrii – nu pot fi pe deplin explicate in termeni rationali, si nici nu ar trebui sa ne asteptam la asta.

In loc sa dominam elementele non-rationale ale propriilor noastre minti, explorarea prin actiune cauta sa negocieze cu ele, sa le integreze, sa gaseasca o sinteza creatoare care dirijeaza energiile acestora – adica, sublimare. Aceasta abordare nu inseamna deloc ca ne predam in fata non-rationalului. Exprima de fapt un respect pentru profunzimea mintii, a elementelor sale non-rationale, si dorinta de a lucra creativ cu acestea in directia integrarii si armoniei personale si colective.

Metacognitie

Acesta este un termen pe care unii psihologi il folosesc pentru a descrie cum gandim. Altii il numesc constiinta psihologica. As indrazni chiar sa o numesc o constiinta superioara. Aceasta integreaza filozofia stiintei intreband: “Dar este asa?” Am invatat termenul “testarea realitatii” in timpul formarii mele, ca o activitate care diferentiaza persoanele non-psihotice de cele psihotice. Mai tarziu mi-am dat seama ca aceasta activitate, asa cum este aplicata in psihoza, se refera numai la formele cele mai flagrante si mai putin adaptative; de fapt, cei mai multi oameni nu “testeaza realitatea” o mare parte a timpului, daca includem aici o gama mai larga de iluzii comune, falsurile logice, acceptarea oarba a autoritatii etc.

Astfel o parte a explorarii prin actiune consta in a aduce o anumita disciplina si constrangerea gandirii critice in incercarea de a intelege bogatia complexelor deschise in acest proces. Si totusi, chiar si aceasta modalitate poate fi exagerata! Exista unele domenii in care gandirea critica sta in calea inspiratiei, ideatiei suprarealiste, artei moderne, muzicii, teatrului, gandirii inovatoare. Este important sa invatam cand si cum sa ne relaxam, sa fim deschisi la vise, simboluri, ideatie poetica, revelatii spirituale (de exemplu: iubiti-va dusmanii) etc. Jocul, fantezia, umorul, imaginatia si altele asemenea au rolul lor in integrarea holistica, si este un semn al constiintei superioare sa stii cum sa pastrezi aceste surse de vitalitate functionale in cadrul unui sistem.

Ca sa ma exprim si mai clar, eu promovez atat o actualizare a abilitatilor inerente in gandirea critica si a aptitudinilor inerente gandirii divergente si creative, imaginatiei, intuitiei, cat si intelegerea situatiilor cand putem folosi fiecare set de abilitati. De asemenea, nu exista un consens la scara larga cu privire la care ar trebui sa fie limitele, mai ales in ceea ce priveste etica, filozofia, religia, obiceiurile sociale, bunele maniere si asa mai departe. Cu toate acestea, tocmai lasam in urma o perioada in care chiar si sa pui astfel intrebari era un subiect tabu. Norma (majoritatii celor dintr-o anumita tara si epoca) era stapana.

Sociodrama

Progresele tehnologice in ceea ce priveste calatoria au adus laolalta un numar tot mai mare de oameni din diverse culturi, ceea ce a generat frictiuni interculturale. Asta se intampla si intre sub-culturi si regiuni, clase si partide politice intr-o tara. Este insa timpul sa trecem de la etosul de confruntare, agresivitate si de la mentalitatea invingator / invins la restabilirea pacii si intelegerea aspectelor care ne diferentiaza de ceilalti. Acest lucru nu poate fi obtinut fara o masa critica de oameni care sa invete ceva asemenator explorarii prin actiune.

Aplicarea de metode cum ar fi psihodrama si munca in grup orientata spre creativitate a fost proiectata de catre J.L. Moreno la sfarsitul anilor 1930, folosind termenul de “sociatrie.” Sufixul “-iatrie” facea referire la ideea de vindecare, dincolo de modelul medical strict. Moreno a stiut ca aceste abordari merg mult dincolo de contextul de a-i ajuta pe cei in rolul de bolnavi. A fost o perioada cand natiuni si rase intregi se purtau unele cu altele in moduri care vor fi ulterior descrise ca “inumane”, iar opresorii nu se gandeau la ei insisi ca fiind bolnavi. Ei credeau ca fac ceea ce trebuie!
Aceste atitudini au dus la inca un alt razboi mondial si mai multe conflicte regionale, caracterizate de niveluri de suferinta imposibil de pus in cuvinte. Chiar si astazi, “gandirea razboinica” domina, si “iubiti-va dusmanii” este pentru multi o platitudine fara nici un inteles, repetata in biserica, dar nicaieri in alta parte.

Cum ajungem atunci la pace? Prin sociatrie, sociodrama, explorari prin actiune, ajutand oamenii nu numai sa gestioneze conflictele, ci mai mult, ajutandu-i sa se familiarizeze si sa stapaneasca utilizarea tehnicilor si principiilor in viata lor de zi cu zi, cu familia lor, in comunitatile lor, pentru a deveni treptat etosul in guvernare.

Domenii conexe

Speranta mea in acest demers este de a reuni o varietate de domenii:

– teatrul in educatie, si toate activitatile care utilizeaza simulari, sociodrama, jocuri de rol si altele asemenea

– improvizatie in afaceri si activitatile legate de coaching etc.

– sportul ca teatru si alte abordari care implica formarea spontaneitatii

– dramaterapie si demersurile conexe, mai ales ca metodele lor se extind dincolo de tratamentul celor cu tulburari psihice diagnosticabile (eu respect din toata inima aceasta aplicare psihoterapeutica, dar vreau sa subliniez toate aplicarile dincolo de modelul medical!)

– psihodrama si metodele conexe, in special dincolo de terapie

– bibliodrama si utilizarea explorarii prin actiune in ghidarea spirituala

– diverse alte forme de teatru aplicat

…. plus utilizarea tehnicilor de actiune de catre alti profesionisti – cei din domeniile de asistenta, profesori de abilitati parentale etc.

Imi imaginez o revista -in zilele noastre, probabil una in format electronic – care sa nu aiba un profil academic, ci pur si simplu sa fie un sprijin pentru eforturile mentionate mai sus. Articolele publicate ar impartasi intr-o forma usor de citit si de utilizat informatii despre ce a functionat, cum a fost prezentat, ce nu functioneaza si de ce, carti relevante care au fost de ajutor (si de ce) etc.

In incheiere, va invit sa-mi scrieti, sa-mi trimiteti idei, anecdote, sugestii la adam (at) blatner.com. Daca observatiile pot fi publicate, cu acordul vostru le voi adauga pe aceasta pagina web sau voi crea o pagina web suplimentara.

Source | ACTION EXPLORATION
Adam Blatner, M.D., TEP
https://www.blatner.com/adam/pdntbk/actionexploration.html