Explorarile prin actiune: o categorie inclusiva (partea a doua)

Posted: 7/04/2017 0 Comment Related items :

Adam Blatner, M.D., TEP, Publicat prima oara pe 2 mai; apoi pe 1 iunie, 2012

Acest articol se bazeaza pe un alt document publicat in februarie pe acest website; fiind un alt articol preliminar, sunt foarte deschis la comentarii. Imi puteti scrie la adam@blatner.com.

Propun aici o adoptare mai larga a termenului “explorare prin actiune” ca o categorie generala care include urmatoarele: psihodrama, dramaterapie, sociodrama, sociodinamica (cunoscuta si ca sociometrie), formare de rol, teatru in educatie, joc de rol, simulari, formare in spontaneitate, dezvoltarea imaginatiei, transformari de dezvoltare, incalzire si tehnici experimentale, metode de actiune, alte forme de teatru aplicat etc.
Aceste domenii ca metode pot fi utilizate pentru a investiga sau construi abilitati in domenii conexe, cum ar fi:

– spiritualitatea si noi abordari in teologie, bibliodrama, axiodrama (plus semantica)

– sociologie aplicata, teoria de rol, din nou axiodrama (lucrul cu cuvintele pentru normele sociale)

– tipuri constructiviste de terapie, terapie dialogica (Hermans)

– tipuri dialogice de terapie (cea a lui Harold Stone, terapia Gestalt, terapia sisteme de familie interne si altele – in orice situatie in care o parte a personalitatii se intalneste si are un dialog cu o alta parte)

– formare rol, terapie ocupationala

– expansiune de rol, terapie recreationala, recreere terapeutica, terapie pozitiva

– formare de spontaneitate: jocuri de teatru pentru incalzire, pentru construirea coeziunii de grup – invatarea despre psihologia practica, comunicarea non-verbala, tipuri de comunicare mai eficiente

– lucru in grup, implicarea mai activa a grupului, explorari, grupuri de “intalnire” de dezvoltare organizationala, grupuri de dezvoltare personala, T-groups, miscarea potentialului uman, grupuri de self-help

– studii rituale, crearea de comunitati (se suprapune cu spiritualitatea), crearea de ritualuri

– semantica, axiodrama (mentionata mai sus, dar aici doar ca o modalitate de a promova gandirea critica)

Motive:

1. Acestea au multe elemente semnificative in comun care merita sa fie recunoscute printr-o denumire care subliniaza aceste trasaturi comune: eu numesc acest metadomeniu “explorari prin actiune”.

2. Este in cea mai mare parte psihodrama in cel mai larg sens al cuvantului, dar include si contributiile altor inovatori in afara de Moreno – personaje majore ale dramaterapiei, teatrului in educatie, improvizatiei etc. Unele nume care ar trebui sa fie incluse sunt Viola Spolin, Richard Courtney, Dorothy Heathcote etc. Chiar si in domeniul psihodramei exista multi oameni ale caror contributii se ridica deasupra a ceea ce putea sa-si imagineze Moreno.

3. Intr-un sens mai restrans al cuvantului, “psihodrama” se refera la utilizarea explorarii prin actiune axata pe aspectele specifice ale vietii cuiva –  in contrast cu sociodrama, care se concentreaza mai mult asupra a ceea ce anumite tipuri de persoane (orice categorie sau trasaturi) au in comun – care poate avea suficienta profunzime si variatii pentru a castiga o metoda care urmareste sa clarifice ceea ce se intampla.

Exista insa si problema ca termenul are un inteles mai larg, care acum se foloseste pentru orice trimitere la Moreno, chiar daca multe dintre activitatile lui Moreno nu sunt in mod direct interdependente. Cu toate acestea, au cateva elemente comune, cum ar fi un obiectiv vag de a promova creativitatea si spontaneitatea in vietile oamenilor (voi scrie despre cum fac asta cand voi revizui Foundations of Psychodrama – cartea va fi actualizata, reordonata, si bineinteles reintitulata “Explorarile prin actiune explicate”.

4. Insa chiar si aceasta poate fi folosita pentru dezvoltarea personala, pentru a ajuta oamenii sanatosi sa devina si mai sanatosi. Psihodrama nu este neaparat o forma primara de tratament pentru boli mintale usoare sau mai severe, cu toate ca a fost o forma dominanta; dar este in declin si alte abordari sunt utilizate pe scara mai larga. Prin urmare, termenul are mai multe intelesuri (diferite tipuri de psihoterapie pot fi intr-adevar tipuri adjuvante de sprijin pentru oamenii care au suferit trauma psihozei sau ceea ce este, ocazional, trauma sau cel putin stresul de a avea de-a face cu profesionisti si sisteme de psihiatrie.)

5. Unul dintre sensurile mai cunoscute in cultura a fost obtinut prin folosirea cuvantului “psihodrama” de catre jurnalisti pentru a descrie orice situatie dramatica cu infuzie psihologica. Nu se face nici o referire la aspectul terapeutic. Jurnalistii par sa nu fie constienti de ideea ca oamenii pot sa creasca intr-un mod profund daca reflecta asupra problemelor lor. Aceasta utilizare din ce in ce mai raspandita  denatureaza in continuare elementul profesional al “psihodramei”.

6. Poate parea neinsemnat sa mentionez ca psihodrama este si un termen utilizat pentru a descrie jocul de rol in unele servicii sexuale, dar cred ca reflecta o problema asociata. Este si numele unei trupe rock care pluseaza pe “partea intunecata”, ceea ce de asemenea nu ajuta in creearea unor asociatii semantice corespunzatoare.

7. Oamenii asociaza in general cuvantul drama cu forma sa cea mai raspandita, care este traditionala:

– scenariul este scris de un regizor care nu este parte din distributie

– este regizat de un regizor care are propria sa interpretare sau abordare – nu se bazeaza prea mult pe ce au de spus actorii

– este interpretat de catre actori profesionisti sau amatori care merg la auditii pentru roluri

– rolurile sunt memorate si repetate

– fiecare reprezentatie este relativ identica cu celelalte

– este pentru un public relativ pasiv

– are ca scop divertismentul, catharsis-ul, socul, propaganda politica, amuzamentul, etc.

8. In schimb, explorarile prin actiune:

– sunt improvizate de catre persoanele pentru care situatia este relevanta

– sunt regizate de un regizor care este mai mult un facilitator pentru ceea ce principalii jucatori din grup au nevoie sa se intample

– sunt interpretate chiar de oamenii pentru care aceasta situatie este relevanta

– sunt improvizate (aceasta este o mare diferenta!)

– procesul de descoperire este mai aproape de primele faze de repetitie, de explorare. O persoana poate juca mai multe roluri.

– publicul este adesea un grup mic din care se pot alege personaje pentru explorarea prezenta sau pentru una ulterioara; este si o sursa de participare activa, feedback autentic (impartasire), incurajare, si asa mai departe

– scopul este de a descoperi, invata, corecta neintelegeri, de a creste gradul de constientizare al altora, empatie, revelatie, auto-exprimare

Diferentele sunt atat de mari incat merita sa avem o categorie care diferentiaza explorarile prin actiune de teatrul traditional. Folosirea cuvantului drama ca un element comun este adecvata, pe cat este de adecvata si analogia ca atat o caruta cat si o masina au patru roti.

9. Termenul drama este problematic si pentru ca in mintea publicului este definit ca fiind histrionic, exagerat, inutil, banal, superficial si nu foarte respectat. Din nou, denaturand termenul, un teatru expresiv este adesea gresit etichetat ca “melodramatic.”

10. Psiho- ca prefix genereaza asociatii interesante, dar contrastante:

– psihoza si nebuni periculosi, la fel ca in filmul lui Hitchcock, “Psycho”

– si de psihanaliza, de indulgenta fata de sine si ca cineva “se joaca cu mintea ta.”

Oamenilor in general nu le plac cuvintele care sunt similare. Catorva oameni le place orice are de-a face cu psihologia, dar putini dintre ei vor sa vada cuvantul combinat (tocmai) cu “drama”!

11. Deci, ca si cuvant, psihodrama are de dus o lupta dificila. Multi dintre colegii nostri par sa creada ca prin autenticitatea, virtutea si rabdarea lor, pot reusi sa schimbe asociatiile culturale mentionate mai sus, sa corecteze neintelegerile. Sincer, ma indoiesc. Ar fi mai bine sa folosim un termen nou.

12. Interesant este si faptul ca acest efort de renumire are in mod paradoxal radacinile in cea mai veche traditie. Inainte ca teatrul sa devina o activitate comerciala, cand era inca o forma mai extinsa de spus povesti tribale, era caracterizat prin mai multa interactivitate. Uneori, povestile se spuneau pentru ca in situatia cu care se confrunta tribul in acel moment, fie ca era starea vremii, mancare, sau abaterea disciplinara a unui membru, moartea unui mare personaj etc, era nevoie de o poveste, ceva pentru a ajuta oamenii sa se ancoreze in trecutul si in viitorul lor.

Consider ca exista o oarecare distanta intre explorarile prin actiune si o activitate care are granite intrucatva neclare – si anume, teatrul cu scenarii si repetitii, punerea in scena a unui spectacol. Da, unele forme de teatru sunt provocatoare, genereaza sentimente, discutii acasa sau, ocazional, cu alti spectatori de la teatru, dupa ce piesa s-a terminat. Exista si multe forme care presupun un factor de improvizatie sau de interactivitate. Insa acestea sunt doar un mic procent din modurile de organizare in teatru. Ma intreb daca practicantii de teatru aplicat iubesc atat de mult teatrul incat neaga cat sunt de inaltatoare si antrenante aceste abordari marginale?

Contextulizarea schimbarii acestei denumiri

Contextualizare inseamna sa pui ceva intr-un cadru cognitiv cu o dinamica mai accentuata. Are si elemente ale functiei de metafora. Exista cateva functii mai ample in cadrul carora se potriveste aceasta schimbare de nume in ‘explorari prin actiune’ pe care o propun:

  1. Se adreseaza contextului mai larg de evolutie a constientizarii, un proces care a aparut in parte din domeniul psihoterapiei, dar si din multe alte surse – feminism, o critica a politicii de putere in psihoterapie si alte contexte, formularea bolii ca fiind partial cauzata de ignoranta si nevoia de educatie, ideea mai ampla conform careia constiinta in sine poate evolua spre niveluri mai complexe si mai cuprinzatoare, si din anumite puncte de vedere “superioare” sau “mai bune”.
  2. In acest cadru, aceasta schimbare de nume se adreseaza (cred) unei nevoi pentru a aduce ce e mai bun in psihologie in curentul cultural principal. Se merge in aceasta directie de 100 de ani. Inainte de asta psihologia era o categorie rara si ciudata, interesanta doar pentru cateva cadre universitare.3. Aceasta miscare se potriveste si cu o tendinta curenta spre integrare, holism, studii interdisciplinare, care este prezenta in multe domenii, de la filozofie la stiintele aplicate ale tehnologiei; de la medicina la igiena (ce trebuie sa facem pentru a preveni boala?) si asa mai departe. Ea afecteaza modul in care conducem organizatii si afaceri pe masura ce feminismul si alte schimbari umanizeaza tendinta spre mecanicizare (si birocratizare) de la inceputul secolului 19 pana la mijlocul secolului 20.4. Intr-un sens si mai larg, eu prefigurez o revizuire a naturii spiritualitatii si religiei in secolul urmator, in ideea ca va exista o mai mare deschidere catre ce e dincolo de suprafata, catre spirit, combinata cu o forta postmoderna care ia in calcul individualitatea de temperament si de interese. In loc de ideologii monolitice (toata lumea trebuie sa creada aceeasi dogma), eu vad promovarea unui metamit care include individualitatea, necesitatea ca oamenii sa participe in mod activ la construirea propriei lor filozofii de viata intr-un context fluid in care cei mai multi oameni cred ceea ce le face lor bine. (N-am spus ca acest lucru o sa fie usor.) Dar asta e un mit, de asemenea (este vorba aici si despre provocarea de a utiliza explorarile prin actiune pentru a ajuta oamenii sa identifice de ce au ei nevoie in crearea lor de mituri.)

Rezumat

Aceasta este o lucrare in progres. Sunt deschis catre critici reflexive. Simpla familiaritate cu terminologia veche, sau declaratii prefatate de “eu simt” sau “eu cred ca” nu au la fel de multa greutate ca argumentele motivate. Cu siguranta respect faptul ca multi din domeniile noastre vor avea astfel de sentimente, si sigur ca tin seama de ele. Ele sunt rezultatul unei “catexii” semnificative sau a unei investitii emotionale in status quo, in relatiile existente.

Nu resping teatrul: este o forma de arta care indeplineste o functie importanta in cultura, si multi oameni cu combintia corecta de temperament si capacitati se bucura profund de aceasta forma. Ofera vitalitate vietii lor, iar pentru unii, e un venit. Insa explorarile de actiune au ca scop sa antreneze cea mai mare parte a populatiei in mai multa participare si constientizare; nu este pentru cei 10% care, probabil, au deja talent pentru teatru. Subliniez acest punct pentru ca vreau sa-i onorez pe cei care se bucura cu adevarat si iubesc formele mai complexe de teatru. Dar ideea mea este ca acest domeniu este mai vast de atat, si cred ca asta a sustinut si John Bergman in discursul sau din cadrul conferintei nationale de dramaterapie din noiembrie 2011 in San Francisco.

Nici nu resping psihoterapia, care a fost o baza importanta pentru profesia mea din 1960 pana la inceputul anilor 1990, cand cei mai multi psihiatri au facut psihoterapie. Cartile mele anterioare erau mai mult directionate catre psihoterapeuti si psihodramatisti care se gandeau la ei din acea perspectiva. Insa am trecut dincolo de contextul tratarii celor in rolul de bolnav si am inteles potentialul acestor abordari ca modalitati de crestere a flexibilitatii mentale, aprofundarea constiintei de sine, dezvoltarea comunicarii si rezolvarea problemelor socio-emotionale.

Sa vedem deci unde ajungem cu toate astea. Trimiteti-mi mail la adam@blatner.com

Source | ACTION EXPLORATIONS: AN INCLUSIVE CATEGORY (Part 2)
Adam Blatner, M.D., TEP
https://www.blatner.com/adam/pdntbk/actionexplorat2.html