(Compilat de Adam Blatner) 1 iunie, 2006

Comentarii preliminare:

Pe masura ce un domeniu se dezvolta apar si diferentieri, iar acestea duc la nevoia de eforturi corespunzatoare de echilibrare si integrare.  Asa s-a intamplat cu majoritatea domeniilor in care este nevoie de un vocabular specializat pentru a descrie elementele sau procesele care nu pot fi descrise adecvat cu ajutorul cuvintelor dintr-un dictionar de uz general. Astfel, trebuie facut un efort pentru a cadea de acord asupra intelesurilor pe care le au anumiti termeni, ceea ce ridica urmatoarele intrebari:

– folosim anumiti termeni care ar avea echivalente functionale in dictionarele de uz general? Daca da, ar fi mai bine sa renuntam la jargon si sa adoptam termenii cu o mai larga utilizare?

– sunt unii termeni sau expresii cu adevarat necesare, sau sunt de fapt constructe teoretice care s-au dovedit a avea o utilizare limitata sau redusa?

– anumiti termeni sunt foarte generali – o definitie utila ar include o categorizare a fenomenelor care nu sunt incluse

– acolo unde aparent este o diferenta intre definitiile date de anumite autoritati, va ajuta in promovarea profesionalismului daca se va pune la punct, de comun acord, un proces pentru a dezbate problema respectiva si pentru a ajunge la o sinteza sau la un consens. In momentul de fata, parerea mea este ca acest domeniu este destul de fragmentat – si suspicios fata de eforturile inutile de a impune standarde sau fata de ierarhii de autoritate intrucat acestea se pot transforma intr-o ‘conserva culturala’ ce poate inhiba spontaneitatea – astfel incat procesul necesar nu este inca stabilit.

Avantajele contextului unei pagini web pentru aceasta dezbatere:

Internetul si website-urile disponibile ofera o oportunitate tehnologica interesanta in aceasta privinta. Un set provizoriu de definitii poate fi publicat si citit de oricine interesat de acest proces, care devine astfel cat se poate de transparent si democratic. Oricine poate comenta si aceste comentarii pot deveni un dialog – care la randul lui poate genera un hypertext ce poate face trimitere catre o alta pagina web, unde sunt prezentate alte idei.

In timp, pe masura ce oamenii devin interesati, un numar important de formatori se poate apropia din ce in ce mai mult de un consens. Desigur, diferite persoane sunt libere sa utilizeze termenii asa cum considera (prin prisma unei sensibilitati oarecum postmoderna, nu am nici o iluzie despre faptul ca exista posibilitatea de a proclama o modalitate “corecta” sau “gresita” pentru a defini un cuvant – fie ca as spune-o eu sau un comitet. Vor fi mereu persoane care s-ar putea sa nu fie de acord). Ideea este ca este util sa avem o forma de consens. Studentii care invata pentru examene la facultate sau institute, sau care sunt evaluati la examene de atestare pot folosi cuvintele asa cum sunt definite de profesorii lor sau de anumite carti – si pot sa va asigur ca cele mai importante carti disponibile in prezent au diferente semnificative cu privire la modul in care definesc anumite cuvinte cheie!

In spiritul blogosferei, aceasta lume pe internet unde oameni publica idei, le modifica ulterior, le amesteca cu e-mailuri etc, va astept sa veniti cu completari si sugestii pentru revizuirile nu numai ale termenilor, dar si ale comentariilor si punctelor de vedere! Trimiteti-mi un e-mail la adam@blatner.com. S-ar putea sa modific mesajele care nu sunt la subiect, dar voi incerca sa includ esenta acestora, indiferent daca sunt sau nu sunt de acord. In cazul in care nu sunt de acord, voi incerca sa fiu foarte specific si, de asemenea, sa punctez motivele mele, sperand ca veti face la fel. Cred ca acest  domeniu are nevoie de acest gen de schimb profesional, daca vrem sa fie recunoscut ca fiind riguros din punct de vedere intelectual de catre colegii nostri din alte domenii.

Comentarii preliminare:

Provocarea este aceea de a genera un glosar cu care se poate lucra, cu ale carui definitii sunt de acord un numar important de autoritati in domeniu. (Ce este o autoritate? Cineva cu certificare ca formator? Sper sa fie clar faptul ca oricine, cu orice nivel de pregatire, trebuie sa se simta liber sa puna intrebari, sa provoace autoritatea, si sa ofere sugestii si comentarii alternative!! Intr-un document asa usor de modificat, cum este cel online, modificarile si actualizarile pot fi un proces continuu. Astfel se mentine spiritul ideilor lui Moreno despre spontaneitate mai eficient decat daca ar fi nevoie sa prezentam idei scrise si trimise pe hartie).

Un alt factor de luat in considerare cu privire la urmatoarele definitii: sunt prezentate cu concizie si claritate optima? Ar putea fi explicate cu o formulare mai familiara? Intr-un domeniu nou, uneori sunt necesare cuvinte noi pentru a exprima concepte care nu pot fi definite in termeni uzuali; insa alteori, aceste cuvinte noi, aceste neologisme, adauga doar un strat de obscuritate si jargon inaccesibil, si acest tip de formulare ar trebui sa fie urmarit indeaproape.

Un alt aspect este tendinta de a generaliza in exces; folosesc acest termen pentru a descrie o utilizare a hiperbolelor exagerate. Exista unele concepte pe care le pun sub semnul intrebarii ca fiind acum formulate ca si cum ar fi principii stiintifice demonstrate exhaustiv, in loc de ipoteze provizorii care merita o analiza mai riguroasa.

Un glosar este extrem de util – poate chiar necesar – pentru ca profesionistii dintr-un domeniu sa poata dialoga intr-un mod semnificativ, dar si pentru a ajuta in procesul de traducere din si in alte limbi. Intrucat domeniul nostru a crescut pe plan international acest proiect este cu atat mai relevant.

Imi imaginez ca procesul de formare a unui glosar semnificativ se va extinde pe o perioada de cativa ani, pe durata careia treptat vom merge catre obtinerea unui consens; in cele din urma se va ajunge la un fel de “masa critica”, atunci cand consensul este suficient de puternic incat diverse organizatii nationale incep sa adopte acest document ca standard oficial, intrucat societatile au nevoie de standarde comune pentru greutate, lungime, valoare monetara si alte variabile. (De exemplu, in biologie, dezvoltarea unui limbaj de clasificare a facut posibil ca oamenii care dau diferite nume populare pentru o planta sau animal sa cada de acord asupra carei specii se face de fapt referire.)

Glosar de termeni folositi in psihodrama si sociometrie

Catre cititori: va rog sa adaugati comentarii, sa-mi scrieti daca sunteti sau nu de acord, cum ati formula voi, de ce credeti ca ar fi mai bine. Va rog sa luati in considerare ca acest proiect este intr-un stadiu provizoriu si nu se vrea a fi luat ca autoritate absoluta in domeniu. Parerea voastra este esentiala.

Abrevierea surselor (pana acum):

AB00 Adam Blatner, Foundations of Psychodrama 4th ed

TD Tian Dayton, The Living Stage, 2005

EL: Leveton, Eva. 2001. A Clinician’s Guide to Psychodrama, 2nd ed. Springer

JLM75:   Moreno & Moreno, 1975 pd3:

ER:  Roine, Eva. Psychodrama, 1997, Jessica Kingsley.

LW:   White, Liz. The Action Manual, 2002.

? Wilkins: Psychodrama. 1999. Sage.

Actograma: Cursul evenimentelor in timpul unei psihodrame in care se tine evidenta a ceea ce se intampla in cadrul grupului: relatiile dintre membrii grupului, ritmul lor, alegerea eurilor auxiliare si transferuri pozitive si negative. – ER

A.Blatner: Nu am vazut pe nimeni folosind aceasta tehnica, si chiar daca ar fi facut-o, as vrea sa vad o discutie despre utilitatea metodei.

Alegere in actiune: Daca grupul trebuie sa ia o hotarare – ce punere in scena sa se faca acum, sau daca grupul se va intalni saptamana viitoare sau luna viitoare – se alege o parte a camerei care sa reprezinte fiecare varianta. Membrii grupului se aseaza in locul care exprima alegerea lor. Este adesea util sa se discute acest proces de alegere cu persoana sau pozitia nealeasa. -White

A.Blatner: Acesta este un termen idiosincratic, care nu este foarte cunoscut sau folosit. O tehnica interesanta, o varianta sau echivalentul termenului de “locograma” ca tehnica aproximativ sociometrica, un pic asemanatoare si cu “spectrograma.”

Prin “nealese,” cred ca Liz se refera la persoana a carei punere in scena nu a fost aleasa; dar s-ar putea de asemenea observa daca exista cineva in grup care nu alege si de a intreba acea persoana daca are ceva de spus.

Antagonist: Rolul personajului principal cu care protagonistul are o interactiune. Nu trebuie insa sa fie neaparat o relatie antagonista – poate fi o scena de dragoste, sau o alta punere in scena, fara nici un conflict sau ostilitate. Termenul nu este folosit in mod frecvent. –AB

Atom social: cea mai mica parte a structurii sociale a societatii umane. Suma totala a tuturor optiunilor si experientelor din viata unei persoane.- ER

A.Blatner: pun la indoiala utilitatea acestui concept. Prima definitie presupune ca societatea are “o structura”, ceea ce este complet discutabil. (Pot exista harti nenumarate care pot fi utile intr-o anumita masura sau care induc in eroare in legatura cu diferitele aspecte ale complexitatii functionarii sociale; mai mult, aceste harti pot fi mai utile la anumite niveluri decat altele. A se vedea pagina mea web despre “fiinta sociala.” Cat despre a doua propozitie din definitia de mai sus: pare a fi atat de generala incat devine complet abstracta si inaplicabila.

O alta definitie: atomul social este termenul lui Moreno pentru persoanele sau grupurile cele mai relevante in lumea psihologica a unei persoane. Uneori termenul se refera si la diagrama retelei sociale implicate. Variatiuni pe diagrama atomului social pot fi folosite ca o forma de sociometrie.

Autodrama: o piesa in care protagonistul joaca toate rolurile – Roine

A.Blatner: comentariu aditional: inclusiv rolul regizorului. Monodrama este similara, dar o alta persoana, poate terapeutul, este regizorul.

Auxiliar: Un membru al grupului care joaca un rol in punerea in scena a altei persoane. Un auxiliar poate fi o persoana, un simbol, un obiect, un sentiment, sau o idee. -LW:

A.Blatner: (1) Uneori nu e un membru al grupului, ci un co-terapeut, un auxiliar instruit, cum ar fi o asistenta medicala. (2) Un auxiliar este o persoana, nu un obiect, desi auxiliarul poate portretiza sau juca un obiect, un sentiment etc. (cand se foloseste un scaun gol, numit uneori scaunul auxiliar, aceasta este o tehnica, dar nu la fel ca un auxiliar. Un auxiliar este prescurtarea de la eu auxiliar.)

AB: Auxiliarul a fost numit initial “eu auxiliar” in literatura de specialitate despre psihodrama. Acest termen se refera la orice alta persoana in afara de protagonistul sau regizorul grupului care joaca un rol intr-o punere in scena. Este ca un “actor in rol secundar”, cu exceptia faptului ca un auxiliar poate juca o gama mai larga de roluri: o figura neinsufletita intr-un vis; gandurile sau sentimentele nespuse sau subconstiente ale protagonistului sau ale unuia dintre celelalte personaje din punerea in scena, si, dupa cum s-a mentionat mai sus, chiar si rolul persoanei protagonistului (in timp ce protagonistul priveste de pe margine). Auxiliarii pot de asemenea schimba rolurile. Pe scurt, auxiliarul este un termen utilizat in psihodrama pentru a se referi la orice persoana care ajuta punerea in scena jucand un rol activ.

Axiodrama: Se concentreaza peetica si valorilegenerale; este o sintezade sensuriaxiologicecupsihodrama; incearca sadramatizezevalorile general valabile, adevar, dreptate, frumusete, gratie, pietatea, desavarsirea, vesniciasi pacea. -M&M

A.Blatner: Anevoios spus. Mai bine zis: O punere in scena in care protagonistul exploreaza o idee abstracta care necesita o analiza mai atenta, cum ar fi semnificatia furiei, loialitatii, spiritualitatii, rostului (folosind eurile auxiliare care joaca rolurile profesorilor, ghizilor spirituali si asa mai departe).

Catharsis: Moreno a folosit acest termen in doua feluri: primar/ activ sau secundar/ pasiv. Protagonistul trece printr-un catharsis primar / activ in timp ce grupul trece printr-un catharsis secundar / pasiv – cu exceptia cazului in care au fost implicati in mod direct, astfel incat si problemele lor au fost abordate si acest lucru le-a oferit o eliberare emotionala sau o experienta de tip ‘aha’. De fapt, Moreno foloseste un al treilea tip de catharsis mental prin introducerea “efectului de vindecare”, care se aplica tuturor membrilor unei psihodrame: “Efectul de vindecare se produce … in actorii-producatori, cei care produc drama si, in acelasi timp, se elibereaza de ea. (Moreno, 1970a) .– Roine

A.Blatner: Nu sunt multumit, pentru ca nu explica intr-adevar ceea ce este acest proces.

Competente de viata. Abilitati de rezolvare a problemelorutilizate pentru a ne gestionaviata cu succesin cinci domenii: sine, familie, comunitate, cariera si timp pentru noi. –LW

A.Blatner: In primul rand, aceasta expresie ar trebui sa fie inclusa in acest glosar? Multe programe care nu au nimic de a face cu psihodrama folosesc formarea comportamentala si alte abordari psihoeducationale in reabilitarea traumelor post-cerebrale, a pacientilor cronici institutionalizati, a celor cu tulburari de dezvoltare si altele. Cu toate acestea, formarea prin roluri este de multe ori o parte din asta. In al doilea rand, aceasta este o definitie usor idiosincratica, probabil cu o referire speciala la un program in Canada cunoscut de LW.

Conserva culturala: Produsul spontaneitatii si actului creator, care ar putea deveni punctul de plecare pentru un grad si mai ridicat de creativitate. Acesta poate fi un produs (o simfonie sau o poezie) sau o idee (condusul pe partea dreapta a drumului) – White

A.Blatner: Ceea ce a fost deja creat. Nu este posibil sa spunem daca cele mai multe creatii sunt produsul spontaneitatii, si nu este relevant.

Co-Personaj: in cartea Art of Play am folosit acest termen ca fiind unul mai familiar decat “auxiliar” – desi are aproape aceeasi semnificatie. Co-personajele se refera la orice rol de persoana sau animal dintr-o scena jucat de un alt membru al grupului.

Cosmodinamic: Aceasta expresieeste in mod specialindreptata catrepunctul de vederedeterministal lui Freudsi se refera la faptul caomul este o fiintacosmica care nu este limitata defortele din interiorulpsihiculuiindividual.Omul esteun cosmonautcare, ca un astronaut, poate calatoriliberin spatiulinterior si exterior. A se vedea,de asemenea, “Psihonaut.” -Roine

A.Blatner: N-am auzit pe nimeni sa foloseasca acest termen, sau daca am auzit, nu m-a impresionat ca fiind o expresie utila in vreun fel, cu exceptia faptului ca multi din domeniu au tendinta de a vorbi in hiperbole, ceea ce reduce credibilitatea activitatii celor care sunt in afara acestei dinamicii oarecum de idealizare.

Creaturgie: Atunci cand o persoana creeaza spontaneitate din resurse interioare. Cu referire la Darwin, Moreno a spus, “Supravietuirea Creatorului!” Persoana care creeaza, supravietuieste. – Roine

A.Blatner: Pun sub semnul intrebarii valoarea acestui termen si va invit sa trimiteti comentarii care sa ma ajute sa-i apreciez utilitatea.

Dramaterapie: La mijlocul anilor 1960 tot mai multi oameni cu experienta in domeniul teatrului au ajutat pacientii de psihiatrie sa puna in scena piese de teatru, in general ca parte integranta a altor activitati sau a unui program de terapie ocupationala. Treptat, aceasta abordare a preluat o serie de metode psihodramatice, iar la sfarsitul anilor 1970 s-a format ca una dintre terapiile de exprimare prin arta, impreuna cu terapia prin muzica, poezie, art, dans, miscare etc. Se pune mai mult accentul pe punerea in scena a unui spectacol repetat anterior, sau pe un grad ridicat de utilizare a personajelor cunoscute din literatura dramaturgica sau scrisa. Totusi, in multe situatii, cele doua discipline cu evolutie separata (si anume psihodrama si terapia prin teatru) se suprapun si fiecare are ceva de oferit celeilalte.

Dramatizare creativa: Dramatizarea prin improvizatie este folosita in salile de clasa pentru a dezvolta abilitatile creative, de comunicare, rezolvarea problemelor si atitudini pro-sociale. Se mai numeste si “teatru de creatie.”

Dublu: Ca si eul auxiliar, dublul are de asemenea rolul sau intr-o psihodrama, acela de a ajuta protagonistul sa exprime ganduri si sentimente care exista adesea la un nivel pre-constient; astfel, un protagonist gaseste curajul de a exprima ceea ce este adesea chiar nucleul problemei. – Roine

Un auxiliar care actioneaza ca un companion / alter ego, exprimand gandurile si sentimentele protagonistului. – White

AB: Dublul este numele pentru rolul unei persoane care joaca vocea interioara a protagonistului sau a co-personajului. Dublul se mai numeste si “alter ego.” El sau ea se pozitioneaza langa personajul pentru care el / ea dubleaza si rosteste cuvintele pe care personajul s-ar putea sa nu se simta liber sa le spuna sau pentru care are nevoie de ajutor sa le exprime.

Empatie: Intelegerea profunda a unei alte persoane. (Moreno a consideratcuvantulgerman”Einfühlung” a fi un echivalent.) Morenofolosesteempatia sitelein relatia directa eu-tu pe careel o cautain conceptul de”intalnire”, sau, in limba germana: Begegnung. -Roine

A.Blatner: Eu cred ca aceasta este o simplificare extrema a unei mari parti din literatura psihologica despre acest subiect. Nu este acceptabil sa folosim termeni larg raspanditi doar in limitele date de definitiile idiosincratice si corespondentele interioare ale lui Moreno. Exista nenumarate cazuri de empatie si dincolo de tele sau “intalnire”.

Eul auxiliar. O persoana desemnata din viata reala de care protagonistul are nevoie pentru punerea sa in scena. – Roine
A.Blatner: sunt oarecum de acord. Trebuie mentionat ca punerea in scena respectiva are loc in psihodrama, in procesul terapeutic de joc de rol, nu in viata reala.

Exprimare in rol: numesc exprimarea in rol activitatea in care se foloseste foamea de rol implicita intr-un rol sau situatie dificila ca vehicul de a promova revelatia printr-o punere in scena. (Blatner, 1973)

(O definitie destul de diferita este propusa de Eva Roine (1992): Cand eul auxiliar, dublul sau regizorul includ motive personale, opuse motivelor protagonistului. In terminologia psihanalitica, termenul a fost introdus de catre John N. Rosen (1962), care il vede ca o “reactie interiora”, in special cu referire la lumea interioara a psihoticilor -Roine

(A.Blatner: nu sunt de acord: aş numi asta pur si simplu contratransfer. Marturisesc ca nu stiam definitia lui Rosen, dar opiniile sale nu sunt foarte apeciate, si abordarea sa a fost, in general, considerata extrema de catre curentul dominant, daca nu chiar jenanta).

Extindere de rol: Dupa ce rolul a fost stabilit de catre protagonist, auxiliarul adauga declaratii sau actiuni care par a fi generate de acest rol. – White

A.Blatner: Nu am auzit termenul folosit in acest fel, desi ar putea fi o tehnica buna. Merita sa se scrie mai multe despre asta. In general, insa, in teoria rolului, termenul se refera la tendinta de a adauga noi roluri si de a extinde rolurile vechi cu elemente noi. Ar putea fi o strategie sau tehnica generala, incurajand un protagonist sa extinda posibilitatile unui rol. De exemplu, un muzician care nu a improvizat niciodata ar putea fi incurajat sa adauge aceasta dimensiune rolului sau.

Joc de rol. Sa participi intr-o psihodrama. Este important sa nu se confunde jocul de rol cu interpretarea. Jocul de rol se refera la improvizatii spontane ce depind doar de capacitatea participantului de a se potrivi in rol si reactiile sale la ceilalti. Interpretarea, pe de alta parte, incepe cu jocul de rol, dar implica o disciplina complexa unde o persoana este capabila sa invete scenarii, joaca intr-un mod adecvat pentru scena sau film, si repeta spectacolul respectand aceleasi detalii de fiecare data. – Leveton

A.Blatner: Jocul de rol are mai multe intelesuri: poate fi o categorie generala in teoria rolului, si Moreno diferentiaza jocul de rol de preluarea unui rol (care este mai mult o simpla imitatie), sugerand ca jocul de rol este oarecum mai flexibil; astfel creativitatea rolului este mai flexibila si introduce noi dimensiuni sau variatii in punerea in scena a rolului.

Cu alt inteles, jocul de rol se refera la o forma oarecum mai superficiala, care nu cauta nici o revelatie emotionala sau personala, ci mai degraba se concentreaza mai mult pe delinierea dimensiunilor situatiei in care acest rol este implicat. Prin urmare, poate fi utilizat ca un instrument pentru a explora situatii sociale reale -ca sociodrama- sau istorice, literare, precum si alte tipuri de probleme

Un al treilea inteles imbina jocul de rol cu formarea de rol.

Un al patrulea inteles se poate observa mai sus – multi observa cum clientii lor se simt prea amenintati sau resping asociatiile semantice ale “psihodramei”, dar accepta o terminologie oarecum atenuata de “joc de rol.” (Altora chiar si acest termen li se pare prea incarcat, si atunci se pot utiliza eufemisme echivalente cum ar fi “tehnici de actiune”, “abordari xperimentale” si altele asemenea).

Unii autori prefera termenul de “joc de rol” in loc de psihodrama, si il folosesc ca sinonim, deoarece psihodrama pare a avea o incarcatura emotionala puternica pentru multe tipuri de public: “psiho-” ii duce cu gandul la “psihoza”, “psihiatru” sau asociatiile sale stigmatizate; “-drama” este la fel de problematica, trezeste imagini despre traditia teatrului histrionic, repetat, lipsit de autenticitate, exagerat, si un sentiment vag de pierdere a controlului. Jocul de rol, mai exact, se refera la un sub-tip de psihodrama in care scopul este de explorare a unei probleme pentru a gasi cel mai eficient mod de a-i face fata. Jocul de rol: O extensie a psihodramei in care sarcina principala este de a descoperi strategia optima pentru a face fata unei situatii. In realitate, acest termen este de asemenea folosit ca un termen mai acceptabil si mai putin tehnic pentru sociodrama. Cu toate acestea, insa, se fac mai putine explorari cu privire la sentimentele profunde implicate intr-un conflict.

Foamea de actiune: Dorinta puternica de actiune intr-un anumit rol, sau pentru completarea unei interactiuni nerezolvate. – White
AB: nevoia interioara, constienta sau inconstienta, de a experimenta o dimensiune a unei emotii sau actiuni fizice prin punerea in scena a unei situatii in care o astfel de expresie de sine ar fi o parte a unui comportament adecvat rolului. De exemplu, nevoia de a fi invingator ar putea evoca o scena in care am fi un cavaler in lupta.

Impartasire: Ultima faza a psihodramei, in care membrii grupului nu se mai concentreaza pe protagonist, ci exprima identificarea lor cu protagonistul si sentimentele evocate in ei de catre punerea in scena. Aceasta faciliteaza reintrarea protagonistului in grup dupa actiune. – White

A.Blatner: da, de acord, dar o parte din grup uneori se identifica mai mult cu antagonistul sau cu un alt personaj. De asemenea, se poate argumenta ca poate exista o etapa dupa impartasire care consta in diferite tipuri de discutii, pentru a permite inchiderea, chiar daca presupune doar a verifica cu altii ce alte teme au fost aduse in discutie. Uneori are loc pentru ca un alt membru al grupului doreste sa continue cu propria punere in scena, stimulat de cea anterioara.

Incalzire. Activitatea initiala intr-un grup de psihodrama conceputa pentru a incuraja maxim de participare si spontaneitate, precum si de a introduce material pentru lucrul ulterior. – Leviton 2001

Notele lui AB: In afara de a fi prima faza, putem avea o serie de tehnici de incalzire, si, uneori, in cazul in care sesiunea este prelungita, pot exista incalziri dupa pauze si pentru fiecare punere in scena ulterioara. Intr-adevar, o mare parte a vietii, terapiei, si psihodramei poate fi imaginata ca un proces continuu de incalzire pentru anumite roluri, de renuntare la altele si asa mai departe.

Tehnicile de incalzire tind sa dezvolte coeziunea grupului, sa ajute grupul sa se concentreze asupra sarcinii sale, sa creasca sentimentul de siguranta, sa genereze asocieri mentale utile.

Incalzirea: Procesul de crestere a spontaneitatatii si implicarii.

“Intalnire”: Adevarata intalnire a unor persoane; procesul de a vedea pe celalat asa cum se vede el; relatii sociale autentice. In psihodrama, “intalnirea” este ajutata de inversarea rolurilor. – Wilkins

Comentariul lui Blatner: Acesta este un exemplu de cum psihodrama isi creeaza propria sa lume mica, urmand conserva culturala a poeziei lui Moreno despre “intalnire” din 1914. Cu toate acestea, mii de oameni din psihologie si miscarea potentialului uman au folosit termenul in mii de documente, capitole si carti intre 1960 si 1985, si nu a fost cu privire la utilizarea speciala a lui Moreno. A fost folosit mai ales cu sensul de “relatii sociale autentice” de mai sus. Inversarea de rol poate ajuta, bineinteles, dar, in general, nu a fost considerata ca parte a procesului.

Cei mai multi dintre cei care au scris despre “intalnire” includeau un nivel mai profund de dezvaluire de sine, dorinta de a asculta cu adevarat si de a-ti deschide inima, o disponibilitate de a explora si de a lua in considerare relatia in sine, modul in care interactiunea se desfasura, si nu doar continutul subiectului care era discutat.

In ceea ce priveste faptul daca o “intalnire” este sau nu “adevarata”, trebuie sa mentionam ca adevarul absolut poate fi o limita asimptotica, cum ar fi perfectiunea sau viteza luminii, prin urmare, cu o utilitate practica redusa intr-o definitie.

Inversare de rol: Tehnica de a invita o persoana sa schimbe locurile si sa joace rolul altuia. Inversarea de rol ii ofera protagonistului ocazia de a se vedea in situatia altora, precum si posibilitatea de a se vedea asa cum il vad ceilalti. Intr-o “intalnire” sau psihodrama, prin inversiunea de rol protagonistul a auzit cealalta pozitie si se poate plasa temporar in ea. – White

A.Blatner: Sunt oarecum de acord. In prima etapa a unei puneri in scena, regizorul deseori ii cere protagonistului “sa inverseze roluri” sau sa preia rolul unei alte persoane din scena (uneori numita si antagonist), pentru a arata auxiliarului care va juca acel rol ce pozitie sau mimica are acea persoana, ce expresii tipice foloseste si asa mai departe. Este un mod de a pregati auxiliarul. Acest lucru nu este din punct de vedere tehnic o inversare completa de rol in care doua persoane schimba rolurile intre ele.

Inversare de rol: Cand doua persoane care joaca schimba rolurile intre ele. (Intr-un dialog tata-fiu, de exemplu, tatal joaca rolul fiului lui, in timp ce fiul joaca rolul tatalui.) – Leveton

A.Blatner: Acest lucru este util mai ales in terapia de familie. A se observa, totusi, ca in cele mai obisnuite psihodrame cineva poate schimba roluri cu cealalta persoana imaginata, jucata de un auxiliar sau cu persoana virtuala dintr-un “scaun gol.”

O alta definitie (AB): inversiunea de rol: o persoana face schimb de experienta cu cealalta persoana dintr-o interactiune. Intr-o punere in scena, personajul principal poate face schimb de roluri cu unul dintre co-personaje, iar persoana care a jucat un rol il joaca apoi pe celalalt.

In situ. In locul in care gandurile si impulsurile sunt exprimate. Initial utilizat pentru a descrie psihodrama lui Moreno in Viena, un fel de activitate pe strazi si in parcuri. Drama in situ mai este numita si psihodrama austriaca sau psihodrama existentiala.- Roine
A.Blatner: nu am auzit de asta. Intelegerea mea este ca o psihodrama in situ are loc atunci cand cineva faciliteaza o explorare a unei situatii folosind metode psihodramatice, cu protagonistul in locul si timpul real, si cu persoanele reale care au generat situatia ce urmeaza a fi explorata. De exemplu, in timpul unei excursii pentru tineri, insotitorul lor adreseaza un conflict care apare intre acestia cerandu-le sa inverseze roluri sau sa repete ceea ce s-a intamplat, ori sa-si exploreze propriile sentimente in alte moduri, avand ca scop totodata o constientizare a solutionarii conflictelor.

Metafizica: Punctul de vedereal creaturii(prezentat de catre Moreno in contrast cu metapraxia, vezi mai jos.). -Moreno&Moreno, Psychodrama Vol3.

A.Blatner: Aceasta este o denaturare inacceptabila a unui termen foarte des intalnit in filozofie, unde se refera la contemplarea naturii esentiale a fiintei. Arata inclinatia lui Moreno de a se purta ca personajul Humpty Dumpty din clasica carte pentru copii a lui Lewis Carroll, “Alice in Tara Oglinzilor”, care spune: “Cand folosesc un cuvant, acesta inseamna doar ceea ce vreau eu sa insemne, nici mai mult, nici mai putin!”

In acest contextMorenopare a crea un contrast, sugerand ca ne-am puteaimaginaca exista douaniveluri ale unui lucru -minte, perspectiva, indiferent cum le-am numi- astfel incatpunctul de vedere alcreaturii –si anume, oamenii – este recunoscut ca fiind diferit de, si automatmai limitat, decat cel de”metapraxie” alCreatorului. Implicatiileefective aleacestei distinctiisunt neclare.

Metapraxie: Un termen inventat de Moreno (notat in cartea sa “Theatre of Spontaneity”). Punctul de vedere al creatorului; metafizica actiunii; locus-ul libertatii. – M & M ’75

A.Blatner: Am scris despre acest termen in 1988 intr-un articol, speculand ca acest concept ezoteric ar putea fi inteles luand in considerare lecturile sale anterioare in Cabala. Inca nu sunt sigur ce inseamna, si nu sunt sigur daca trebuie sa incercam sa-l intelegem ca parte a unui proces practic de definire. Mai degraba, s-ar putea sa fie o ocazie pentru tipul de student profund filozofic de a contempla ceea ce a vrut sa spuna si, de asemenea, sa incerce sa interpreteze la randul lui, dar mai mult ca un exercitiu de sondare a adancimilor teologice si filozofice ale acestei lucrari.

Metode de actiune: Un sinonim pentru tehnici psihodramatice, exercitii experientiale, o categorie generala de tehnici care ar putea include o actiune fizica; imaginaţie; jocuri de teatru sau tehnici de teatru creative; comunicare nonverbala; folosirea muzicii, poeziei, sculpturii, cantecului, dansului, miscarii si asa mai departe. – AB

Antony Williams a scris in aprilie 1999: Raspunsul meu la metodele tale de actiune versus psihodrama este simplu si expeditiv, si nu neaparat bazat pe “teorie”: folosesc “psihodrama” pentru “pachetul complet” – adica, intregul complex de psihodrama clasica; in timp ce “metodele de actiune” se pot referi la oricare dintre tehnicile care de multe ori alcatuiesc o psihodrama, dar care sunt folosite in alt context, cum ar fi tehnica de “plimbare pe strada amintirilor”. Pentru mine, asta nu este psihodrama: se apropie de utilizarea inversarii rolurilor pe o linie a timpului. De asemenea, nici folosirea de oameni sau figurine magnetice pentru a reprezenta roluri in supervizare nu e psihodrama, e supervizare. Luati un alt exemplu: am dezvoltat metode de actiune in contexte de afaceri care folosesc spatiul si relatia dintre spatii pentru a reprezenta alti factori, de exemplu scopul organizational, actionari, furnizori, clienti etc; acestea nu au putut fi descrise nici macar ca “scenete” – adica mini-psihodrama intr-un singur act. Acesta este un exemplu legat de afaceri, dar as putea lua multe altele, din domeniul servicii sau chiar din terapie. Nu au nimic de-a face cu psihodrama, dar folosesc anumite parti ale metodologiei psihodramatice.

Monodrama. O psihodrama care este pusa in scena fara un grup si doar cu regizorul ca si co-actor pentru protagonist. – Roine

O alta alternativa este cea in care un individ joaca toate rolurile punerii in scena (exceptand cel al regizorului), si nu exista euri auxiliare. Scaunul fierbinte si tehnica naveta pe care Fritz Perls le-a adoptat de la psihodrama si se aplica in versiunea sa de terapie Gestalt sunt exemple de monodrama.

(In contrast, o autodrama presupune ca protagonistul sa isi regizeze propria sa punere in scena.)

Nevroza histrionica. nevroza actorului. Cand portiuni ale psihicului actorului blocheaza intelegerea mai profunda a rolului sau situatia in care actorul ajunge intr-o rutina si nu poate sa-si reinnoiasca tehnicile de actorie obisnuite. – Roine.

A.Blatner. Invechita, nu s-a mai utilizat de 30 de ani in psihiatrie, si cu siguranta nu se limiteaza doar la actori. De utilitate indoielnica, si pentru ca e o definitie care simplifica foarte mult.

Plusrealitate: lumea care are loc pe scena psihodramatica unde orice se poate intampla – calatorie in timp, fantezie, metafora pusa in scena – si totusi poate fi vazut in prezent si in dimensiunile reale. – EL

A.Blatner: SR: Experienta “realitatii” simulate pusa la dispozitie prin punere in scena. Astfel, ceea ce ar putea fi considerat ca nefiind real, cum ar fi o “intalnire” cu o ruda care a murit inainte de a ne putea lua la revedere, o scena din trecut in care cealalta persoana se comporta mai degraba compasional decat distructiv (de exemplu, tehnica “eului auxiliar reformat”) si asa mai departe, toate pot fi experimentate de protagonist in scopul de vindecare. Moreno a numit psihodrama “teatrul adevarului” nu pentru ca ceea ce se pune in scena este adevarat, ci mai degraba pentru ca reprezinta “adevarul” fenomenologic al protagonistului, expresia exterioara a dramei interioare. Aceasta reflecta o usoara variatie a revelatiei terapiei cognitive (de exemplu, ca gandurile determina de multe ori un anume comportament) – adica faptul ca imaginile, fantezia, o schimbare de perspectiva sau metafora – acestea pot de asemenea afecta comportamente, iar astfel de influente sunt chiar mai puternice atunci cand sunt puse fizic in scena, deoarece se adauga sentimentul indiciilor kinestezice si experientei intruchipate (a se vedea foamea de actiune)

AB: Plusrealitate: Acel taram al actiunii dramatice in care ideile pot fi exprimate. Astfel, evenimentele stiintifico-fantastice, fanteziile, intamplarile emotionale de care ne temem sau dupa care tanjim pot fi intens experimentate, deoarece conceptualizarea acestui taram creeaza un spatiu pentru manifestarea sa. Plusrealitatea este o dimensiune “psihologic reala” a existentei in care evenimentele mentale pot fi exprimate verbal sau fizic. Psihodrama foloseste adesea plusrealitatea pentru a dezvalui acele evenimente care nu au avut loc in realitate, dar care sunt dorite sau temute, gandite in joaca sau imaginate. Cele mai multe tehnici psihodramatice apeleaza la capacitatea umana de a intelege intuitiv acest potential, in scopul de a explora in mod concret dinamica imaginatiei protagonistului. Intr-un fel, acest termen se refera la capacitatea mintii de a se preface sau de a se juca, nu in sensul copilaresc sau frivol, dar in calitatea sa de cea mai profunda de a servi ca un instrument de auto-constientizare, vindecare si transcendenta. Prezentand o intalnire cu Dumnezeu sau Sf. Petru dupa moarte, o reconciliere cu un copil avortat, o retraire a unui copilarii cu lipsuri, sau o reactie de data aceasta puternica la un eveniment traumatizant, toate ar apela la capacitatea noastra de a utiliza plusrealitatea. Trebuie sa existe o recunoastere psihologica si chiar filozofica a utilitatii acestui concept.

Preluare de rol: Actul de a intruchipa un anume rol, de obicei unul care nu face parte din viata obisnuita a persoanei respective. Acest proces poate fi realizat pornind de la o definitie mai mult sau mai putin detaliata despre cum poate fi interpretat rolul. Atunci cand o persoana aduce o valoare sesizabila de spontaneitate procesului de preluare de rol, aceasta poate fi numita “creativitatea rolului” – AB

Protagonist: Persoana care pune in scena situatia lui / ei de viata. Co-protagonisti sunt oameni care participa intr-o punere in scena sau o “intalnire” structurata. – LW

A.Blatner: In general, sunt de acord. Utilizarea a mai mult de un protagonist intr-o scena este uneori o manevra foarte potrivita si eficienta in munca de familie sau de grup, dar s-ar putea sa fie mai bine recunoscuta ca o tehnica separata.

AB: Protagonist: Acest termen se refera la persoana a carei problema este in curs de explorare. In diferite momente de-a lungul actiunii, un protagonist isi poate juca propriul rol, rolul unei alte persoane din lumea sa, sau poate sta chiar in afara scenei, alaturi de regizor, si intr-un rol de aproximativ co-regizor, sa se observe pe “sine insusi”(cum este jucat de un auxiliar) interactionand cu alte persoane (jucate de alte auxiliare). Intr-o sociodrama, protagonistul se poate schimba de la o persoana la alta, fiind purtatorul de cuvant pentru un rol sau punct de vedere. Intr-o situatie in care se joaca un rol, din nou, rolul de protagonist se poate schimba intre mai multi membri ai grupului cand acestia pe rand exploreaza modul in care s-ar putea comporta atunci cand au de a face cu o problema. Deci, din nou, protagonistul este un termen folosit in teatru si psihodrama pentru a indica persoana care joaca rolul principal intr-o punere in scena. El/ ea indica scena de baza si personajele, si experienta protagonistului este punctul central al grupului.

Psihodrama: O experienta de invatare prin actiune, in care o persoana pune in scena o situatie de viata din trecut, prezent, viitor, sau imaginata. – White

A.Blatner: Ok. In alta parte, eu am scris: Psihodrama: O metoda de a explora situatii de viata punandu-le in scena, mai degraba decat vorbind despre ele. Psihodrama a fost initiata de catre Dr. J. L. Moreno prin 1924. Metodele sale au o aplicare pe scara larga, dincolo de domeniul terapiei. Psihodrama este concentrata pe “adevarul” vietii fiecarei persoane, acea dinamica unica si complexa de interactiuni de roluri care defineste o persoana in relatiile sale cu ceilalti si cu lumea.

Psihonaut: Acest termen desemneaza, la fel ca si cosmonautul, omul ca o fiinta cosmica. Aici, la fel ca astronautul, psihonautul se misca liber prin timp.

A.Blatner: Astept sa apara o aplicatie utila a acestui termen.

Publicul: Acest termen comun se refera in psihodrama la majoritatea membrilor grupului in timpul unei puneri in scena. Cand aceasta ia sfarsit, publicul reia un rol mai activ. De asemenea, publicul poate fi ajutat sa joace un rol activ, cum ar fi sa-l incurajeze pe protagonist sau sa ofere sugestii; cu toate acestea, un astfel de comportament ar trebui sa fie, in general, exprimat numai in functie de sugestiile regizorului, in scopul de a mentine un nivel optim de coerenta. Cei din public sunt deseori invitati sa joace roluri auxiliare in cursul unei puneri in scena.

Punere in scena: Moreno foloseste acest termen cu un inteles mult mai general decat atunci cand este folosit in psihanaliza. Punerea in scena este implinirea tuturor impulsurilor si gandurilor, si este canalizata in actiune constructiva prin tehnici psihodramatice. Roine.

A.Blatner: Deoarece punerea in scena a devenit atat de bine cunoscuta prin abordari de orientare psihanalitica ce continua sa domine pe plan international, cred ca utilizarea termenului intr-un mod diferit este problematica.

Regizorul: Conducatorul unui grup de psihodrama, care este responsabil pentru dirijarea unei psihodrame, sociodrame sau explorare sociometrica. – White

A.Blatner: persoana care conduce sau faciliteaza o psihodrama etc. Aceasta persoana este de multe ori, dar nu intotdeauna, liderul grupului. Uneori regizorul este un student din grup, caruia ii vine randul sau lucreaza ca si co-regizor sau auxiliar, dar este utilizat in calitate de regizor pentru unele puneri in scena sau explorari. Uneori regizorul vine din exterior si liderul grupului ramane in cadrul grupului.

Regizorul: Persoana care regizeaza psihodrama, dand instructiuni cum ar fi “opriti”, sau “acum schimbati rolurile.” De obicei, regizorul este liderul de grup, dar intr-un grup de formare in psihodrama, de exemplu, mai multi membri de grup pot fi pe rand regizori, in timp ce instructorul ramane parte a publicului sau poate functioneaza ca un co-regizor de pe margine. Sau, in cazul in care grupul se separa in mini-grupuri, diferiti membrii ai grupului pot pe rand lua rolurile de regizor, protagonist si auxiliari. Dupa cum se poate vedea, rolurile nu trebuie sa fie fixe, si intr-adevar, flexibilitatea in preluarea unui rol este un principiu fundamental al psihodramei – mai mult, as sugera ca este un principiu fundamental de a-ti trai viata eficient.

Renuntare la rol. Experienta de a renunta la un rol prea dezvoltat, de multe ori prin dezvoltarea unui rol complementar. De exemplu: sa alegi ca de aceasta data sa nu fii tu cel care organizeaza un picnic, si sa creezi un spatiu pentru ca altcineva sa joace rolul. – White

A.Blatner: Sunt de acord, in general. Cred ca este un concept foarte puternic, ca si cel al extinderii de rol, de luat in considerare atunci cand vrei sa te autoevaluezi, folosind teoria aplicata a rolului. In ce situatii vrei sa “renunti in sfarsit la asta”?

Revelatia rolului: Atunci cand o persoana ajunge spontan la un insight sau are o experienta emotionala de tip “aha!” in timpul unei puneri in scena.

A.Blatner: Sunt de acord.

Scena: Utilizat aici pentru a desemna orice loc unde are loc o psihodrama. -EL

AB: Cu toate acestea, in psihodrama exista si un alt inteles: o scena special construita pentru psihodrama. Dar trebuie sa recunoastem ca cele mai multe psihodrame se desfasoara astazi in locuri in care nu este disponibila nici o scena formala pentru psihodrama. Ce trebuie subliniat este faptul ca jocul de rol nu ar trebui sa aiba loc intr-un mediu obsinuit pentru un grup sau o familie; daca este posibil, ar fi bine ca o zona sa fie desemnata in afara locului pentru discutii obisnuite, o zona in care poate avea loc punerea in scena si sa se inteleaga ca acesta este un loc pentru o experimentare cu o nuanta de ludic.

De asemenea, trebuie remarcat faptul ca scena unui teatru traditional nu este adecvata pentru psihodrama – e prea inalta si relativ inaccesibila pentru a permite urcarea si coborarea cu usurinta a protagonistului si auxiliarilor.

Cativa psihodramatisti au putut construi o scena special proiectata pentru psihodrama. De obicei, acest termen se refera numai la zona dintr-o camera in care are loc actiunea principala. In general, tipurile de scene folosite in teatre sau aule nu sunt utile pentru psihodrame, pentru ca oamenii din public au nevoie de acces rapid, sa ajunga langa cineva facand doar un pas sau doi, si aici nu ajuta inaltimea impunatoare a scenei din cele mai multe teatre.

Sociodrama: acest termen se concentreaza pe relatiile sociale dintre fiintele umane si asupra atitudinilor. De exemplu, ca punct de plecare, o sociodrama va investiga atitudinile fata de avort, rasa sau religie, sau pe modele asociate cu rolurile sexelor. O sociodrama arata, de asemenea, relatiile dintre grupuri, in special in ceea ce priveste conflictele. – ER

A.Blatner: primul rand e usor ambiguu, intrucat si psihodrama face acest lucru. Mai mult, pune accentul pe relatiile sociale dintre roluri. (Fiintele umane sunt melanjuri speciale de mai multe roluri, cu toate componentele specifice acestora, si interactiunile acestor elemente interioare duce la variatiuni, exceptii, calificari, care intervin in simpla explorare a unui conflict de rol. Astfel, in timp ce tatii si fiicele adolescente impartasesc o anumita categorie de tensiuni des intalnita, exista exceptii si cazuri speciale care nu se potrivesc cu rolul general.)

Sociodrama: O actiune de explorare a unei probleme sociale in care rolurile sunt mai degraba generice decat individuale. De exemplu, prin sociodrama s-ar putea aborda conflicte in care sunt implicati taietori de lemne si ecologistii; liderii tribali ai primelor natii (numiti si aborigeni sau amerindienii etc.) si ministrii sau agenti ai guvernului; sau parinti, adolescenti, si politisti locali. – LW.

A.Blatner: De acord.

Sociometrie: Studiul alegerilor in relatiile interpersonale pe care le fac oamenii in structurarea vietii lor prin dezvoltarea de rol, cat si grupurile ale caror modele de alegere interactioneaza pentru a genera dinamica de grup. Sociometria a fost initiata de catre J. L. Moreno si a fost dezvoltata ulterior de catre altii. – White

A.Blatner: Cred ca este o definitie un pic complicata. Persoanele din grupuri de multe ori nu fac alegeri care le structureaza viata – aceasta formulare pare a fi un pic inselatoare si exagerata, desi desigur probabil nu s-a dorit asta. De asemenea, dinamica de grup se naste din alti factori decat modelele de alegere, desi astfel de elemente au intr-adevar un rol important.

Sociometria este studiul matematic al proprietatilor psihologice ale populatiilor, al tehnicii experimentale a acestora si rezultatelor obtinute prin aplicarea unor metode cantitative. – M & M, Psychodrama vol 3, p.270, glosar

AB: Sociometrie: Un grup de metode de masurare a unor aspecte ale dinamicii interpersonale in grupuri. Mai exact, se observa agregatul de preferinte in ceea ce priveste raspunsurile la o intrebare, cum ar fi: “Cu cine ai prefera sa imparti sarcinile pentru acest proiect?” Raspunsurile sunt monitorizate si impartasite cu grupul, astfel incat sa raspunda nevoilor lor de a se organiza intr-un mod cat mai realist. Se pot utiliza si chestionare scrise, diagrame sau tehnici de actiune. Un grup de concepte este de asemenea asociat cu acest termen, cum ar fi dorinta generala de a ajuta oamenii sa fie impreuna cu cei cu care simt ca au o conexiune mai mare, observand ca relatiile sunt aranjate diferit atunci cand sunt utilizate criterii diferite etc. La un nivel mai profund, sociometria este o modalitate de a identifica intr-un mod mai clar preferintele si de a verifica cum e o persoana este perceputa de catre altii.

Solilocviu: Exprimarea cu voce tare a gandurilor interne ale unui participant. Ceilalti care fac parte din scena nu raspund. – White

A.Blatner- cred ca e bine spus

Spectrograma: grupul demonstreaza ce simte despre o problema din grup asezandu-se pe o linie invizibila din camera. Ajuta la obiectivarea si clarificarea problemelor.

Spontaneitate: Starea de disponibilitate pentru a raspunde la o situatie. Aceasta include capacitatea de a gasi raspunsuri adecvate la situatii noi si noi raspunsuri la cele vechi. – EW

A.Blatner: Cred ca e bine spus.

Spontaneitate: Un raspuns adecvat la o noua situatie sau un nou raspuns la o situatie veche.

Status Nascendi: Momentul de creatie. Ceea ce devine tele. Moreno traduce acest cuvant in germana ca Zweifeuhlung, spre deosebire de Einfeuhlung. In tele, empatia este reciproca, avand doi receptori si doi transmitatori.– Roine

A.Blatner: Nu am intalnit acest termen folosit in acest fel. L-am intalnit ca echivalent pentru locus nascendi. Ce cred altii? Mai mult decat atat, pun la indoiala necesitatea acestui termen latinizat, care cred ca adauga un aer pseudo-intelectual usor exagerat la ceea ce se face referire. Sa ne mai gandim la asta.

Tehnica oglinzii: Regizorul sugereaza protagonistului sa iasa de pe scena si scena este re-jucata de un auxiliar care joaca rolul protagonistului, in timp ce protagonistul observa de pe margine sau de la o distanta mai mare. Protagonistul poate dupa aceea discuta ceea ce a observat cu regizorul si grupul. Apoi re-intra si joaca inca o data scena dupa ce a avut ocazia de a reflecta asupra ei.
Oglindirea ca o dinamica psihologica are un sens usor diferit; daca doua persoane sunt intr-un dialog sau interactiune, una dintre ele, intr-o masura mai mare sau mai mica, reflecta si imita comportamentul sau parafrazeaza sau repeta cumva cuvintele celuilalt. Acest lucru creste nivelul de rezonanta interpersonala.

Tele: Un termen inventat de Moreno pentru a desemna dinamica care determina modul in care persoanele sunt conectate intr-un grup in ceea ce priveste atractia si respingerea. Explica preferintele intre membrii grupului, starea de spirit a grupului, si salturile intuitive adesea facute in distribuirea rolurilor si in jocul de rol. – Levit.

A.Blatner: S-ar putea “conexiune” sa fie un termen echivalent mai util? Acest lucru este discutat intr-o alta pagina web.

Terapia prin teatru: Aceasta este opusul psihodramei si se refera, in special, la activitatea a Das Stegreiftheater (teatrul de spontaneitate) din Viena in jurul anilor 1921-1923, atunci cand Moreno a lucrat cu actori profesionisti si improviza pe baza textelor din ziare si a evenimentelor curente. Aceasta este o psihodrama incompleta, deoarece individul nu isi traieste propria sa viata intr-o punere in scena spontana. – Roine

A.Blatner. Nu as categoriza acest termen ca fiind opusul, ci mai degraba ca diferit. In primul rand, nu am auzit pe nimeni sa foloseasca acest termen. Dramaterapia este abordarea mai populara, iar in prezent, cei mai multi dramaterapeuti sunt dispusi sa utilizeze psihodrama la un moment dat in proces. Dar ei au pacienti care au preluat roluri “distantate”, interpretand pe altcineva decat pe ei insisi, in anumite etape ale procesului. Definitia mentionata mai sus este problematica si pentru ca unii oameni sunt de acord cu declaratia lui Moreno care spune ca psihodrama isi are originea in fondarea Stegreiftheater. Nu sunt de acord cu acest lucru, cred ca ar fi mai potrivit sa se spuna ca Moreno a fost unul dintre pionierii teatrului de improvizatie si de actiune social aplicata inainte de a avea aplicatii terapeutice.

Vinieta: O dramatizare care consta intr-o singura scena. – White

A.Blatner: De acord -sau poate doar o parte a unei scene. De ce sa nu o numim o scena?

Source | A Glossary Of Terms In Psychodrama And Sociometry
(Compiled by Adam Blatner)
https://www.blatner.com/adam/pdntbk/glossrypdterms.html