Adam Blatner, M.D., Revizuit 26 Mai,2004

Exista o dimensiune colectiva a mintii? Nu vorbesc de conceptul lui Jung de “inconstient colectiv”, care se refera la dimensiunile mostenite, probabil mai bine numit “instinct”. Mai degraba la raporturile mentale in grupurile mai mari, nu doar in telepatie cu o alta persoana, dar intr-o masura semnificativa cu grupuri si afilieri colective mari. Auzim termeni precum “psihologia maselor” si “mintea grupului” – ce e cu aceste observatii? Un numar recent al revistei “What is Enlightenment” abordeaza acest subiect. Iata cateva observatii pe care le-am scris in urma cu aproximativ cinci sau sase ani si le-am publicat pe acest site in 2002.
Natura mintii in psihologie a fost de obicei abordata in termeni de individ, dar trebuie sa existe o sensibilitate crescuta la puterea subtila a grupului si culturii. Dincolo de teoriile psihanalitice ale “relatiilor obiect” si “unire”, care tind sa se adreseze mai mult unor sentimente de unu-la-unu,  trebuie sa recunoastem sentimentul de apartenenta la o familie nucleara si mai tarziu extinsa, la o gradinita sau o clasa, un club, o biserica, si cercuri din ce in ce mai largi ulterior. Modelele descrise in sociologie au o influenta reala asupra individului.

Colectivul in psihologie poate avea o functie puternica si haotica, cum ar fi in psihologia gloatei, sau mai subtila si pe o perioada mai lunga de timp. Vreau sa folosesc acest termen “colectiv” pentru a ma referi la grupuri care pot exercita o influenta asemanatoare culturii (pe masura ce lucrez mai mult cu acest concept, definitia mea poate va deveni mai precisa.)

Cateva precizari necesare

Cand folosesc termenului “colectiv” nu ma refer la termenul lui Jung de “inconstient colectiv” (ma intreb daca este in parte o problema de traducere din germana elvetiana.), Jung nu se referea la o dinamica care are loc in momentul prezent, un fel de proces psihologic comun, ci mai degraba la o “tendinta” comuna de a gandi sau imagina in anumite moduri. Este amestecat cu un alt termen impropriu al lui, “rasa”, care chiar dinainte de Hitler era un termen problematic, desi facea referire la specia umana si cum a evoluat aceasta. Deci acest inconstient colectiv presupunea mai multe elemente de instinct si corelarile asociate lor in psihologia imaginatiei care erau impartasite de intreaga umanitate – adica “arhetipuri”.

Nu ma refer nici la acelasi lucru cu psihoanalistul britanic Wilfred Bion cand vorbea despre  mintea unui grup, desi se apropie cat de cat. Din cat am inteles eu, ideea lui Bion sugera o conexiune psihica la nivel de grup, care poate fi o ipoteza valabila sau nu.

Tipurile de colective

Voi vorbi de fapt despre sensul mai evident de “noi impreuna” pe care il simtim cu totii, mai mult sau mai putin, in functie de implicarile noastre intr-o gama larga de roluri sociale. Din punct de vedere istoric, includea varsta si rolurile fiecarui sex si triburi, ce faceau femeile, ce faceau barbatii sau tinerii (imi aduc aminte de cantecul din deschiderea muzicalului Scripcarul pe acoperis de pe Broadway in anii 1960, cand toata distributia a cantat piesa “Traditie!”, descriind rolurile diferitilor membri ai familiei – Tatal, Mama, Fiul, Fiica.)

Pe masura ce societatea a devenit mai complexa, au aparut grupurile profesionale, breslele, iar apoi alte clase specializate. Odata cu cresterea tehnologiilor de comunicare, cum ar fi scrisul si primii mesageri postali sau calatori, grupuri de persoane cu interese comune se intindeau pe o arie mai larga, cum ar fi intelectualii Europei medievale. Odata cu dezvoltarea mijloacelor de comunicare oamenii au putut sa inceapa sa se identifice cu grupuri cu care nu aveau neaparat contact personal, astfel incat intr-o regiune sau chiar o natiune puteau exista “fani” ai unui anume star de cinema, formatie, artist, comediant. Politica a devenit un fenomen sociologic mai colectiv si democratia a devenit posibila.

In a doua jumatate a secolului 20, grupurile care anterior erau oarecum “marginalizate”, partial si pentru ca nu aveau acces la mijloacele de comunicare in masa, au fost in masura sa schimbe acest echilibru cand accesul a devenit mai usor. Mimeograful, faxul, telefonul si alte tehnologii simple similare le-a dat puterea grupurilor sa comunice intre ele, iar asta le-a ajutat sa organizeze si sa tina conferinte, demonstratii, sa distribuie buletine informative etc. Acest fenomen colectiv a dat nastere la un sentiment de identitate mai accentuat in randul femeilor, homosexualilor si lesbienelor, diverselor minoritati rasiale sau etnice, precum si a altor grupuri politice.

Aparitia revistelor, buletinelor informative, telefoanelor, e-mailului si conferintelor nationale si internationale a dus la o antrenare mai activa in hobby-uri, interese academice, subspecialitati si altele – mai ales cele care erau un pic neobisnuite. Ideea este ca unele interese sunt destul de comune si, prin urmare, se pot gasi parteneri de joc sau asociati cu usurinta in cadrul razei locale de activitate a unei persoane; alte interese sunt mai specializate si rare, si o zona mult mai larga, care include mult mai multi oameni, trebuie sa fie “acoperita” pentru a gasi un numar relativ mic de persoane care impartasesc acel interes.

Odata cu aparitia internetului in cultura umana, acest proces s-a extins si mai mult, astfel incat, pentru prima data in istorie, oamenii cu afectiuni sau interese destul de rare sunt in masura sa se gaseasca reciproc si sa comunice cu privire la preocuparile lor comune

Drept urmare, colectivele pot fi organizate in conformitate cu o gama larga de criterii, cum ar fi:

…si asa mai departe..

Colective vii

Cred ca mintea noastra ar putea beneficia daca am considera ca si colective mari de activitate umana au avut, intr-un sens, propriile lor “vieti”, iar noi la nivel de “unitate” si influentam si suntem influentati de colective intr-un mod analog cu celulele dintr-un organism care afecteaza si sunt afectate de modificarile intregului corp.

Un colectiv este un grup de oameni care participa intr-o anume activitate, si aceasta activitate este atat de semnificativa incat daca un numar de oameni-cheie pleaca sau mor, activitatea va continua. Colectivele au un fel de semnificatie simbolica, astfel incat evoca un sentiment de apartenenta. Exista o dorinta de a promova si de a continua traditia. Unele caracteristici care tind sa devina mai devreme sau mai tarziu o parte dintr-un colectiv sunt istoria (scrisa sau orala), un sentiment de delimitare si identitate si un anumit sens al valorii sale, al importantei sau destinului. Aproape intotdeauna exista un anumit grad de organizare, si de obicei o modalitate de comunicare intre membrii sai.

Exista mai multe activitati care constituie activitatea unui individ, sau identitatea si aspiratiile unei familii sau ale unui grup. Dar exista un anumit punct in timpul, dimensiunea si vitalitatea unui grup in crestere cand acesta se transforma dintr-un ansamblu de indivizi intr-un sistem mai complex. In biologia evolutionista sunt animale unicelulare si organisme care sunt, in esenta, doar o masa de indivizi grupati la un loc, si exista animale in care celulele s-au diferentiat si intregul functioneaza in beneficiul tuturor.

Colectivele pot deci varia in numar si intensitatea implicarii emotionale, si pot exista la mai multe niveluri simultan. De exemplu, ma simt implicat in provocarea generala ridicata de ingrijirea sanatatii in randul populatiei, inclusiv educatie si prevenire, probleme economice etc.; si in profesia medicala; si in psihiatrie ca specialitate; si in psihoterapia in cadrul acestei specialitati in schimbare; si in interesul special in formele mai active si creative de terapie, terapii prin arta etc., si in psihodrama si dramaterapie in special. Mai mult, loialitatea mea fata de anumite grupuri a variat si va continua sa varieze pe masura ce propriile mele interese si conexiuni sociale evolueaza.

Ne putem gandi la colective ca la metaorganisme sociale, daca acesta ar putea fi un termen plauzibil, si astfel ar putea fi vazute ca avand un fel de nastere sau transformare de la simple grupuri care se pot aduna si dispersa la un tip de grup care isi poate sustine propria sa activitate. Cred ca acest lucru este o trasatura esentiala.

Cand un grup isi poate pierde liderii si noi lideri apar, cand idealul sau imaginea, complexul de preocupari si credinte ale grupului cresc pana la punctul in care devin propria sa cultura, atunci dinamica de grup se schimba calitativ intr-o forma mai complexa a psihologiei sociale care ar putea fi numita “dinamici colective.”

Si totusi, desi colectivele pot avea o durata de viata mai lunga decat activitatea sau participarea primilor membri, sau chiar a celei de-a doua generatii, ele pot disparea, se dizolva, intra in declin, sau se transforma intr-un grup cu un caracter si o misiune diferite. Ideea este ca atrag adepti, astfel ca, in acest sens, ele raman in viata, si probabil genereaza noi grupuri “satelit” sau “filiale” in alte orase.

Cel mai important aspect al conceptului de colectiv este faptul ca aceste entitati dezvolta propriile lor mituri, nu doar presupuneri subconstiente, ci gestalt-uri simbolice care vin in intampinarea anumitor nevoi. La randul lor, influentele mitice ale colectivului pot influenta profund dinamica emotionala-imaginativa de baza a individului afiliat. Astfel acest concept poate ajuta pentru a ilumina multe dintre principiile psihologiei intraculturale, si in “satul nostru global” in curs de dezvoltare orice psihologie adecvata trebuie sa includa aceste perspective ca elemente integrale.

Deja oamenii participa mai activ in mult mai multe roluri fata de acum cateva sute de ani – Gergen (1990) a numit aceasta conditie “sinele saturat”. O modalitate de a face fata acestei tendinte de risipire a conditiei “postmoderne” este sa o recunoastem intr-un mod constient, si sa respectam puterea colectivului de a atrage sentimentul de loialitate al individului, sa-i ceara sa-i acorde timp si bani. O concluzie este ca va fi necesar sa facem eforturi mai mari in  diagnosticarea si prioritizarea obiectivelor personale.

Ce ar insemna atunci sa luam in considerare faptul ca suntem parti ale unor “organisme” intangibile, cu tipuri de limite imateriale, diferite de ale noastre? Ar putea aceasta constientizare a creaturii noastre sociale sa se extinda si la natura noastra spirituala? Am aflat de o idee care mi se pare extrem de interesanta: daca in loc sa ne gandim ca suntem fiinte fizice care au experiente spirituala, am lua in calcul posibilitatea ca suntem fiinte spirituale care au o experienta fizica? (a se vedea articolul despre “Fiinta noastra sociala”).

Iata un exemplu relevant: un sentiment cvasi-mitic a crescut impreuna cu un concept mai ecologic: ipoteza “Gaia”. Propusa la sfarsitul anilor 1970 de catre James Lovelock, el a mentionat ca biosfera este atat de bogata in mecanisme de autoreglare incat conform fiecarui criteriu a ceea ce constituie un organism viu, Pamantul, cu numele zeitei pamantului la greci de  “Gaia”, se califica ca o “fiinta” vie.

Implicatii

Aspectul principal in a lua in considerare natura colectivului in activitatile oamenilor este ca ascute atentia noastra la influentele socio-culturale. O mare parte din psihologie si psihoterapie este inca prea preocupata de individ. Problemele sunt vazute ca fiind produsele trecutului in familie, scoala sau cartier. In timp ce acest lucru este oarecum valabil, trebuie sa echilibram aceasta tendinta acordand o atentie mai mare influentei nu doar a celor din “grupul” nostru, ci si celei mai subtile, asa cum am observat, a dinamicii agregate si puternice din colectivele mari. Ce ar crede “ei”? Ce “se asteapta” de la mine?

Colectivele sunt, intr-un grad surprinzator, sursele de norme, valori si mai ales de loialitate si identitate. Sentimentul de sine al individului este intr-o masura semnificativa legat de “a fi” [introduceti aici numele colectivului de afiliere].

Un corolar este ca un anumit nivel de intelegere si eliberare psihica poate sa apara cand oamenii devin mai mult constienti de care sunt diferitele lor identificari, si dincolo de asta, de natura identificarii in sine ca dinamica psiho-sociala. Intr-adevar, filozofia budista este pentru unii mult mai mult un mod de lucru psihologic decat o “religie” per se, intrucat accentueaza atentia acordata identificarii si potentialului generat cand in mod constient ne dez-identificam de colectiv.

O alta implicatie este ca privim istoria noastra ca un proces de deschideri succesive catre umilinta, reducerea egocentrismului si centrarii pe etnie si specie, ceea ce se coreleaza cu descoperirile lui Freud, Darwin si chiar Copernic. Cu alte cuvinte, cum ar fi daca individualitatea noastra nu este apogeul vietii, ci mai degraba incepem sa ne vedeam ca o componenta vie a mai multor sisteme mai mari decat noi? Exista tendinte intelectuale actuale ce critica individualismul epocii noastre moderne si ne invita sa accesam din nou capacitatea noastra de comunitate si de responsabilitate ecologica. Luand in considerare realitatea colectivelor poate fi o componenta in aceasta schimbare de paradigma.

O capcana:
Una dintre problemele la care m-am gandit citind numarul recent al revistei What is Enlightenment este aceasta: tema mintii de grup nu ar trebui sa fie intotdeauna privita ca aducand perspective pozitive, avansate, iubitoare, umane. Cred ca este la fel de posibil ca grupurile sa genereze grupuri inchise, si un fals sentiment de incredere de genul “doar noi avem dreptate” care poate face mult rau. Cred ca dinamica care a dat nastere la “Marsul prostiei” (“March of Folly”) despre care Barbara Tuchman a scris in cartea sa (cu acelasi titlu) implica astfel de forme de ranforsare pe plan intern de “grupgandire”. Asa ca mintea unui grup ca fenomen nu ar trebui sa aiba nici un statut de autoritate mistica sau sa i se acorde o incredere oarba. Eu cred ca mintea unui grup poate fi creativa, dar tot trebuie sa treaca testul facultatilor noastre critice, pentru ca uneori strainul, ereticul, rebelul, este cel care detine intelegerea cea mai profunda,  gandirea dincolo de paradigma obisnuita, si cel mai mare potential creativ.

Acest articol face referire si la alte lucrari de pe acest site, cum ar fi “Fiinta noastra sociala”.

Source | THE “COLLECTIVE” IN PSYCHOLOGY
Adam Blatner, M.D.
https://www.blatner.com/adam/psyntbk/collectv.htm