Adam Blatner, M.D. (Articol revizuit, 23 iulie, 2007)

Nucleul acestui articol este Anexa A din a treia editie (1988) a cartii mele, Foundations of Psychodrama. Aceasta a fost scoasa deoarece cartea devenise prea lunga si a trebuit sa renunt la anumite parti. Asa ca o public aici cu unele completari despre evolutiile ulterioare – mai ales cele legate de psihodrama sau de asociatia internationala pentru psihoterapia de grup. (Unele dintre aceste note pot fi gasite in a patra editie a Foundations of Psychodrama din 2000). Am adaugat o serie de informatii mentionate de catre John Casson, un psihodramatist si dramaterapeut din Marea Britanie.

Precursori (de la Casson)

1606: Prima punere in scena a piesei Regele Lear de Shakespeare: Pe un camp salbatic, Lear se adreseaza unui scaun gol ca si cum fiica sa Goneril ar fi prezenta, intr-un proces “psihodramatic”. Mai tarziu, in aceeasi piesa, Edgar foloseste o fantezie ghidata si o punere in scena pentru a-l ajuta pe tatal sau suicidar (Gloucester). El afirma: “nu m-as juca cu deznadejdea lui, de n-ar fi sa i-o vindec.” (Actul 4, scena 6, 33.)

1668: In Germania Hans Jakob Christoffel von Grimmelshausen scrie in cartea lui Simplicissimus (cartea 2, capitolul 13) ca medicii folosesc puneri in scena simbolice in tratamentul delirului: de exemplu, un om “a crezut ca murise deja si ratacea ca o fantoma, refuzand medicamente, mancare si bauturi, pana ce un medic a platit doi barbati ca acestia sa pretinda ca sunt fantome, dar unele carora le place sa bea. Ei l-au convins pe primul ca fantomele moderne n-au nici o problema sa manance sau sa bea, si asa a fost vindecat. ”

1761: Sauvage foloseste teatrul in tratamentul pacientilor psihiatrici in Franta (Petzold, 1973)

1775-7: Johann Wolfgang von Goethe din Germania scrie Lila, o piesa de teatru in care o femeie care sufera o reactie psihotica este vindecata de catre doctorul Verazio, rudele si prietenii ei; acestia se comporta conform delirului si halucinatiilor ei si o aduc inapoi la realitate prin aceasta fantezie dramatizata. Piesa are premiera in 1777. Goethe scrie si prima versiune pentru Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister, in care recomanda teatrul spontan in beneficiul publicului (cartea 2, capitolul 9).

1788: “In marele spital pentru probleme mintale de langa Paris pacientii au fost incurajati sa interpreteze scenete, si acest remediu placut s-a dovedit a fi foarte util pentru recuperarea lor” .- Black, 1788. (Hunter & Macalpine, 1964, 644)
1790: Dr. Philippe Pinel, fondatorul psihiatriei iluminate in Franta, pune in scena un proces “psihodramatic” pentru a vindeca delirul unui pacient, intrucat acesta credea ca urmeaza sa fie executat. (Porter, 2002, 105)

1795: Goethe il intalneste pe J. C. Reil (a se vedea 1803), care devine doctorul lui Goethe.
1797 – 1811: Coulmier, la azilul Charenton (in Franta), isi incurajeaza pacientii, inclusiv pe De Sade, sa se apuce de teatru.

1803: J. C. Reil publica Reflectii despre aplicarea metodei de vindecare psihica pentru tulburarile mentale, un intreg program pentru tratamentul tulburarilor psihice ce recomanda stabilirea unui teatru terapeutic in Germania.

1813: Sunt construite teatre in spitalele de psihiatrie din Italia, la Aversa, Napoli si Palermo.

1843: William A. F. Browne, fost student la Charenton (a se vedea 1811) incurajeaza pacientii cu boli mintale sa interpreteze piese de teatru (inclusiv A douasprezecea noapte) la Crichton Royal Institute, Dumfries, Scotia.

1863: Alexandre Dumas e martor la o punere in scena terapeutica de catre pacientii din Aversa, Italia.

1878: “Un teatru excelent cu decor” este construit pentru a fi utilizat de catre pacientii de la azilul Ticehurst din Anglia. (Scull, 1979, 207)

1891: Pierre Janet, pionier francez al analizei psihologice, foloseste hipnoza si teatrul pentru a re-pune in scena episoade traumatice, pentru a atinge catharsis-ul si a modifica ideile fixe ale pacientului.

1895: Breuer si Freud publica Studii despre isterie, Viena

1908: Are loc premiera pentru monodrama lui Nikolai Evreinov, Prezentarea dragostei, la Viena, apoi in Rusia, in jurul anului 1910, acesta publica ideile sale despre monodrama.

1908: J. L. Moreno experimenteaza teatrul/ jocul de creatie cu copiii in parcurile din Viena. In jurul anului 1913 Moreno scrie piesa “Dumnezeu ca si comediant“.

1908-1917: Vladimir Iljine (influentat de Stanislavski) dezvolta teatrul sau terapeutic intr-un spital de psihiatrie din Kiev, Rusia. Lucreaza si cu Basilius Zenkowski la teatrul didactic (educational). In 1909 Iljine publica Piese de teatru improvizate in tratamentul tulburarilor de dispozitie in Kiev (Ucraina), Rusia, iar in anul urmator publica Pacientii joaca teatru:o modalitate de a vindeca corpul si mintea.

Pionerii

1905: Joseph H. Pratt, un internist la spitalul general Massachusetts din Boston, sustine prelegeri inspirationale pentru pacientii cu tuberculoza. Isi aduna pacientii in grupuri, le explica necesitatea instructiunilor de igiena si ii indeamna sa se supuna vointei sale. Aceasta “metoda de clasa” a fost descriptiv numita “controlul gandirii”, si alti doctori au utilizat aceeasi metoda in tratamentul mai multor tulburari fizice (Pratt, 1907). Mai tarziu, in anii 1920 si 1930, Pratt tine discursuri informative pentru pacientii psihiatrici de la dispensarul din Boston, in care a pus accentul mai putin pe boala si mai mult pe emotii si efectul acestora asupra psihonevrozei. Grupul a devenit pentru el punctul central al terapiei (Pratt, 1945).

1912: Moreno organizeaza primul grup de self-help, adresat unei categorii dezavantajate, cea a prostituatelor din Viena.

1917-1918: Moreno lucreaza cu refugiati tirolezi din primul razboi mondial, relocati intr-o tabara la marginea Vienei; aici a dezvoltat primele sale idei despre sociometrie.

1921: E. W. Lazell lucreaza cu veteranii din primul razboi mondial la spitalul St Elizabeth din Washington, DC. Procedura lui a fost similara cu cea a lui Pratt, dar el a lucrat cu bolnavi psihici si a numit cursurile sale despre dinamica psihanalitica pentru pacienti “analiza de grup” (Lazell 1921)

1921: In Viena, Alfred Adler si Rudolf Dreikurs tin conferinte de caz cu profesori, familii, si copilul sau adolescentul la un loc, si o parte din consiliere se face in acest format. Mai tarziu, Dreikurs lucreaza cu grupuri de alcoolici in Viena inainte de a veni in Statele Unite ale Americii.

1921-1924: J. L. Moreno organizeaza “teatrul de spontaneitate” in Viena, inceputul a ceea ce avea sa devina psihodrama. (Moreno a stabilit data de 1 aprilie 1921 ca inceputul “oficial” al psihodramei.) In 1923 publica Das Stegreiftheatre (Teatrul de Spontaneitate), in care a scris despre cercetarea spontaneitatii, teoria rolului si studiile de actiune. Proiecteaza, de asemenea, primul teatru unde scena este in mijlocul publicului (Held, 1982). Moreno a considerat perioada 1911-1923 ca prima perioada “axionormativa”, cand s-au pus bazele filozofice in dezvoltarea teoriei sociometrice (Renouvier, 1958).

1922: Sigmund Freud speculeaza asupra dinamicii de grup in lucrarea sa “Psihologia de grup si analiza eului.”

1923-1930: Trigant Burrow lucreaza intens cu unele grupuri experimentale si (incepand cu 1918) aplica metode psihanalitice in situatii de grup. El foloseste grupul pentru a reduce autoritatea analistului si dezvolta unele teorii sociale de comportament interesante.

1927-1929: J. L. Moreno demonstreaza jocul de rol la spitalul Mt. Sinai din New York (si in alte parti)

1929: Louis Wender incepe sa faca lucru de grup orientat psihanalitic (Weeder, 1951).

1929-1930: L. Cody Marsh, un preot la spitalul de stat Kings Park din New York, abordeaza intr-un mod diferit sarcina de a-si ajuta pacientii: “De multime au fost raniti, multimea ii va vindeca.” Difuzeaza discursuri inspirationale si instituie ideea de “terapie ambientala”. Considera ca fiecare pacient este un student care a primit “starea” sa ca parte din procesul de invatare despre “marele subiect al civilizatiei” si are nevoie sa experimenteze o “reeducare” (Marsh, 1931). In aceeasi perioada Austin Riggs tine prelegeri la difuzoare pacientilor de psihiatrie dintr-un spital din Stockbridge, Massachusetts.

1929-1930: Moreno ofera teatrul improptu, combinand psihodrama si dinamica de grup la Carnegie Hall.

1931: Moreno lucreaza ca psihiatru consultant la inchisoarea Sing Sing din New York si incepe sa scrie despre utilizarea psihoterapiei de grup.

1932: J. L. Moreno foloseste pentru prima oara termenii “terapie de grup” si “psihoterapie de grup” la o conferinta a Asociatiei Americane de Psihiatrie din Philadelphia, dupa ce face cercetare de baza cu cei din penitenciare. (A fost incurajat sa faca asta de catre William Alanson White.)

Abordarea lui Moreno, prin metode cu adevarat interactive, centrate pe grup, a fost in contrast cu metodele de grup anterioare, care erau de cele mai multe ori lectii predate in domeniul sanatatii mintale.

1933: Moreno e consultant la scoala de stat pentru fete New York din Hudson, New York, in colaborare cu Helen Hall Jennings; in urmatorii cativa ani prezinta jocul de rol si pune la punct sistemul sau sociometric. Pe 4 aprilie expune o parte din primele sale diagrame la Conventia societatii medicale din New York; el a considerat acest moment inceputul oficial al “miscarii sociometrice.”

1934: Moreno publica cartea sa de baza despre sociometrie, Cine va supravietui – o noua abordare a interrelatiilor umane. Introduce psihodrama la spitalul St Elizabeth din Washington, DC, care era unul dintre cele mai dinamice centre psihiatrice din tara la momentul respectiv. A primit mult sprijin de la multe dintre autoritatile din domeniu.

1934: Samuel R. Slawson, un inginer care lucra ca voluntar in programul “sora mai mare” al Consiliului Evreiesc, a inceput sa faca activitati de voluntariat si artizanat cu grupuri de adolescente din casele de copii. A inceput sa devina interesat de psihanaliza si sa-si extinda activitatile, numindu-le “terapia eului” si aplicandu-le la grupe la varsta pubertatii si apoi si la copii prescolari. El a considerat activitatea sa ca fiind “para-analitica”; presupunea, in general, terapia prin joc permisiv si cursuri.

1934: La spitalul Bellevue din New York Paul Schilder organizeaza grupuri orientate psihanalitic atat pentru pacientii internati cat si pentru cei tratati ambulatoriu. In cadrul acestora interpreteaza fenomenele de rezistenta si de transfer.

1936: Moreno deschide Beacon Hill Sanitarium, un spital de psihiatrie privat la aproximativ 60 de mile nord de New York pe raul Hudson, cu un teatru pentru psihodrama atasat si facilitati pentru formarea profesionistilor. (Acesta este, de asemenea, anul in care a devenit cetatean american.)

1937: Moreno incepe publicarea primei sale reviste profesionale, Sociometrie: Un jurnal de relatii interpersonale. (El a folosit termenul de “relatii interpersonale” inainte ca acesta sa devina numele abordarii lui Harry Stack Sullivan.) Aplica proceduri de testare sociometrica la scoala publica 181 din Brooklyn. Moreno a considerat acest an inceputul “celei de a doua faze sociometrice.”

1937: Lauretta Bender (sotia lui Schilder si un pionier important in psihiatria copilului) organizeaza, tot la Bellevue, grupuri de terapie prin joaca formate din copii cu tulburari emotionale (Bender, 1937)

1936-1937: Kurt Lewin, Muzafer Sherif si alti psihologi sociali incep studii importante ale dinamicii grupului, desi nu orientate spre terapie.

1937: Abraham A. Low, in Chicago, foloseste ” formarea vointei” cand lucreaza cu bolnavi mintal; mai tarziu, in 1941, organizeaza Recovery, Inc., un program de grup de self-help in care se citeau si discutau cartile lui.

1937: Alcoolicii Anonimi, programul inceput cu cativa ani inainte in Akron, Ohio, incepe sa fie recunoscut.

1940 S. H. Foulkes si E. Anthony James pun bazele Societatii analitice de grup in Northfield, Anglia

Perioada de expansiune

1941: Un teatru pentru psihodrama se construieste si se pune in functiune la spitalul St. Elizabeth’s din Washington, DC.

1941-1945: In timpul celui de-al doilea razboi mondial terapia de grup incepe sa fie larg raspandita in spitalele militare si pentru veterani.

1942: J. L. Moreno infiinteaza Societatea americana pentru psihoterapie de grup si psihodrama (ASGPP), prima asociatie profesionala pentru terapeutii de grup. Deschide si Institutul sociometric si Teatrul de psihodrama la Park Avenue nr 101 in New York si incepe sa ofere sesiuni deschise, atragand multi profesionisti curiosi din diverse discipline. Acesta a fost inceputul a ceea ce el considera “a treia faza de dezvoltare sociometrica”, care a fost urmata de raspandirea psihoterapiei de grup, sociometriei si psihodramei pe plan national si international. (Sesiunile deschise ale lui Moreno au continuat in serile de weekend pana la inceputul anilor 1970. In 1962, isi muta “biroul” pe strada West 78th la nr 236.)

1943: S. R. Slavson fondeaza Asociatia americana de psihoterapie de grup (AGPA), care se orienteaza spre practica psihanalitica. Incepe sa publice Jurnalul international al psihoterapiei de grup.

1945: Moreno incepe sa publice al doilea jurnal al sau, Sociatry, care mai tarziu a devenit organul profesional oficial al ASGPP si dupa 2 ani a fost redenumit Psihoterapie de grup. In anul urmator (1946) publica Psihodrama (volumul 1) (Corsini & Putzey, 1956). Urmeaza multe alte carti si articole.

1946-1949: A. Snedeker, in calitate de chirurg general, instituie psihoterapia de grup ca principala forma de tratament psihiatric in spitalele administrative ale veteranilor.

1946-1950: J. D. Sutherland, S. H. Foulkes, si H. Ezriel aplica psihanaliza in grup la Clinica Tavistock din Londra. Wilfred Bion, un urmas al lui Melanie Klein, incepe sa cerceteze cultura de grup. Acest grup incepe sa publice o revista, Relatiile umane. Un jurnal de cercetare a grupului.

1946: Joshua Bierer, in Anglia, integreaza idei adleriene si scrie despre activitatea de grup si psihiatrie sociala inca din 1938. A creat cluburi sociale pentru pacienti in proces de recuperare.

1946-1947: Nathan Ackerman incepe sa scrie despre cum a inclus si metode de grup in sesiunile in care se ocupa de familii.

1946-1947: Laboratoarele nationale de instruire din Betel, Maine, incep conferintele de dezvoltare comunitara, care mai tarziu evolueaza in T-group si apoi grupul de “intalnire”. Cativa dintre liderii au fost studenti ai lui Kurt Lewin si J. L. Moreno. Personajele cheie au fost Ronald Lippitt, Kenneth Benne, Leland Bradford, si Jack Gibb (Gottschalk & Pattison, 1969; Lippitt, Bradford, & Benne, 1947)

1948-1949: Alexander Wolf spune ca psihanaliza individuala ar putea fi realizata intr-un cadru de grup, si in scrierile sale noteaza ca un context de grup recreeaza dinamica familiei pacientilor in mai multe moduri.

1949: Robert Bartlett Haas aplica teorii de grup si psihodrama in contexte educationale, atat in clasa cat si la locurile de joaca.

1949-1955: Maxwell Jones dezvolta conceptul de “comunitate terapeutica” la Unitatea de reabilitare sociala (redenumita mai tarziu Spitalul Henderson) a Spitalului Belmont din Sutton, Anglia. In aceeasi perioada, Pavel Sivadon in Franta este pionierul ideii de sectii deschise (descuiate).

1950-1960: Psihoterapia de grup se extinde, in special cu ajutorul unor lideri ca Martin Grotjahn, Hyman Spotnitz, Jerome Frank, Florence Powdermaker, Clifford Sager, Helen Papanek, Max Rosenbaum, Helen Durkin si multi altii. Copiii sunt tratati in grupuri de catre Haim Ginott, Gisela Konopka, Fritz Redl si altii.

1955-1959: Cursuri despre cresterea receptivitatii, aparute in baza ideilor de T-group, incep sa fie tinute la Scoala de administrare afaceri UCLA in California si in alte locatii, ca parte a extinderii Laboratoarelor nationale de instruire.

Perioada de inovare

1958-1966: Frederick (Fritz) Perls, Laura Perls, Paul Goodman, Ralph Hefferline si altii dezvolta terapia Gestalt la New York; aceasta a devenit populara dupa ce Fritz Perls s-a mutat la Institutul Esalen din California in jurul anului 1966.

1963-1966: Terapie de grup maraton (extinsa ca timp) (in principal pentru dezvoltarea personala); Frederick Stoller, George Bach, Elisabeta Mintz.

1963-1966: Eric Berne dezvolta metoda sa de analiza tranzactionala.

1963-1966: Michael Murphy si Richard Price organizeaza Institutul Esalen langa Big Sur, California. Acesta a fost prototipul “centrului de dezvoltare”, si alte cateva sute au aparut in toata tara (unele si in strainatate) in urmatorul deceniu. Aceste centre au devenit punctul central al miscarii potentialului uman, care a fost un melanj intre psihologia umanista si metodele T-group.

1967: Will Schutz, la Esalen, combina mai multe moduri de terapie cu procesul de baza de “intalnire” de grup din psihodrama, analiza bioenergetica, trezire senzoriala, fantezie ghidata si o varietate de tehnici de actiune, dintre care multe s-au bazat pe metodele lui Moreno.

1967: “Jocurile” Synanon se deschid pentru public ca o forma de “intalnire” de grup in Santa Monica, o suburbie la malul marii in partea de vest a Los Angeles. Synanon a fost fondat de catre Charles Diedrich in 1958 ca un centru de tratament pentru abuzul de droguri. Aceste jocuri erau aproape violente, si o parte din aceasta abordare a contaminat alte parti ale miscarii “intalnirii” de grup.

1968: Guru hindusi, swami si profesori si discipline spirituale din est sunt la moda, in parte stimulate de sprijinul acordat de Beatles pentru Maharishi Mahesh Yogi si sistemul sau de meditatie transcedentala. Utilizarea de agenti psihedelici creste interesul metafizic, si terapiile de grup incep integrarea aspectelor transpersonale.

In anii 1960 alte forme de psihoterapie au devenit relativ populare, iar unele dintre aceste abordari au fost aplicate in contexte de grup: terapia de familie (care implica mai multe familii odata); terapii prin arta, miscare, si alte terapii expresive; terapia primara a lui Arthur Janovi; terapia realitatii a lui William Glasser si altele asemenea.

In timpul acestei perioade de crestere a actiunilor comunitare in toate domeniile, grupuri de self-help incep sa se formeze. Programul “Doisprezece pasi” al celor de la Alcoolicii Anonimi s-a extins atat de mult incat a fost apoi folosit pentru alte tipuri de dependente: droguri, sex, mancare, jocuri de noroc, si chiar pentru unele boli psihice (de exemplu,” Emotii anonime”). S-au format si alte tipuri de grupuri de self-help. Minoritati de diferite tipuri, inclusiv unele grupuri de homosexuali si lesbiene, au format grupuri pentru a face fata prejudecatilor si a sustine drepturile lor civile. Parintii celor discriminati pe diverse motive, cei cu boli psihice, dificultati de invatare, homosexuali si lesbiene, de asemenea, s-au format in grupuri de self-help si aparare a drepturilor. Mai tarziu, cei care erau bisexuali si altii care s-au considerat transgen sau transsexuali s-au unit cu grupurile de homosexuali si lesbiene, astfel incat acum acronimul LGBT (lesbiene, homosexuali, bisexuali, transsexuali) se refera la diferite grupuri.

Au aparut si multe grupuri de self-help pentru tot felul de probleme medicale, cum ar fi grupuri de sustinere pentru cei cu cancer de prostata, post-poliomielita, supravietuitori de cancer mamar; grupuri care ii sprijina pe cei care sunt in doliu sau pe cei care sunt ingrijitori ai persoanelor cu boala Alzheimer, si asa mai departe. Toate acestea au extins enorm conceptul de lucru cu grupul.

Dezvoltari ulterioare

Dupa moartea lui Moreno in 1974 au avut loc mai multe evenimente importante, asa cum am discutat pe larg in cartea mea, Foundations of Psychodrama (ed 4, 2000) inclusiv: infiintarea Consiliului american de examinatori in psihodrama, sociometrie si psihoterapie de grup; aparitia si disparitia unei Federatii de formatori in psihodrama in SUA in jur de 1978-1989. Au aparut multe inovatii, si a avut loc un proces continuu de revizuire; multi autori au publicat carti in multe tari. Intre timp, Zerka Moreno, care are acum in jur de 90 de ani, continua sa predea si sa tina cursuri.

Proliferarea psihodramei pe plan international a avansat semnificativ in ultimele decenii. Exista mii de practicanti in America Latina, si comunitati in crestere in Turcia, Taiwan, Europa de Est si in alte parti. Federatia Programelor europene de formare (FEPTO) si Institutul de psihodrama pentru Europa (o coalitie de programe din multe tari) au promovat acest domeniu in Europa. Continua sa aiba loc conferinte atat ale Asociatiei Internationale de Psihoterapie de grup (IAGP) (o data la trei ani) cat si diverse conferinte internationale si regionale despre psihodrama. (A se vedea website-ul International News.) (IAGP si-a schimbat recent numele adaugand expresia “… si procesele de grup” – chiar daca isi pastreaza acronimul de 4 litere – in scopul de a sublinia faptul ca recunosc utilizarea mai larga a lucrului in grup, dincolo de contextul terapeutic.

Pe scurt, cred ca urmatoarea frontiera pentru utilizarea terapiei de grup va fi integrarea sa naturala in toate aspectele societatii noastre, intrucat tot mai multe persoane isi dezvolta abilitatile de a utiliza contextul de grup pentru a facilita managementul, educatia, recreerea si actiunile politice.

Alte domenii

Exista evolutii istorice paralele in domenii conexe: utilizarea teatrului in educatie, aparitia dramaterapiei ca domeniu in Statele Unite ale Americii si Marea Britanie, noile evolutii in domeniul general al teatrului, cum ar fi teatrul playback al lui Jonathan Fox si asa mai departe. Acestea insa depasesc interesul actual al acestei pagini web.

Source | A Historical Chronology of Group Psychotherapy and Psychodrama
Adam Blatner, M.D.
https://www.blatner.com/adam/pdntbk/hxgrprx.htm