Sinele care alege: Dezvoltarea functiilor de metarol
Adam Blatner, M.D.
Revizuit partial si republicat pe 2 mai 2006 (abordez aceasta idee intr-un mod putin diferit intr-un capitol din viitoarea antologie Advancing Theories of Psychodrama, ce va fi publicata anul viitor de catre Routledge). Aceste concepte au legatura cu alte idei din alte articole de pe acest site, in special Dinamica Rolului)
Oamenii joaca mai multe roluri, si o categorie speciala, diferita de cele mai multe dintre rolurile jucate, este acea parte a sinelui care actioneaza in calitate de coordonator al tuturor celorlalte roluri, un “sine care alege”, “managerul interior”, “auto-lider”, sau, in termeni dramaturgici (adica din punctul de vedere al vietii ca un fel de joc dramatic improvizat pe o scena), un “regizor / dramaturg interior”. Prin numirea acestui rol, aducem o functie implicita in prim-plan, si incepem sa analizam cât de bine functioneaza in afara rolurilor. Este un mod de a face un pas inapoi, de a-i ajuta pe oameni sa fie mai autoreflexivi.
Problema cu metarolul este ca acesta tinde sa functioneze ca un un manager birocratic, mentinand aceleasi proceduri invatate cu ani in urma. Folosind teoria lui Alfred Adler de psihologie individuala, acesta este “stilul general de viata”, un set de mecanisme de adaptare dobandit in copilaria timpurie pentru a ne ajuta sa facem fata vietii asa cum este ea perceputa. Problema, insa, este faptul ca (1) aceste programe, reguli, obiceiuri de gândire si simtire sunt in cea mai mare parte invechite. Cei mai multi oameni se indeparteaza de familia de origine, si de multe ori chiar de subcultura in care au crescut. Ei invata noi abilitati si nu sunt la fel de vulnerabili ca atunci cand erau copii. Nu au nevoie de aceste tipare cronice de autoiluzionare si aparare (a se vedea autoiluzionarea explicata in termeni de dinamica rolului).
Dinamica rolului, dezvoltarea mea sistematica a teoriei aplicate a rolului, constata ca este util sa numesti si sa dezvolti in mod constient diversele abilitati componente ale metarolului. Aceasta este o sarcina fara sfarsit. Se merge in directia cresterii gradelor de creativitate, spontaneitate, echilibru, intelepciune, responsabilitate si competenta.
Cei mai multi oameni sunt la un nivel mediocru in functia lor de metarol de autogestionare, si de multe ori, in unele sectoare, la un nivel disfunctional sau incompetent. Pe parcursul terapiei sau dezvoltarii personale trebuie sa analizam si sa incercam sa rezolvam nu numai elementele implicate intr-o anumita problema; intr-un sens mai larg, clientul ar trebui sa profite de aceasta ocazie pentru a invata abilitatile necesare de analiza, de rezolvarea problemelor si asa mai departe, pentru a face fata mai bine unor situatii care s-ar putea ivi in viitor! Astfel, in timp ce se abordeaza conflictul de rol, functiile de metarol sunt consolidate.
Functiile metarolului
O serie de categorii de autoguvernare sunt notate mai jos. Fara indoiala ca as putea completa aceasta lista prin feedback-ul vostru. In cadrul acestor categorii putem idenifica o serie de abilitati componente auxiliare. Mai important insa decât aceasta taxonomie ca produs finit este sa intelegem ideile generale – sensul functiei de metarol ca fiind capabila de a fi dezvoltata la nesfarsit, si repertoriul sau de competente extins si detaliat.
Unde a fost id-ul, acolo va fi si eul. – Sigmund Freud.
Sa adaugam la aceasta:
Acolo unde erau functiile inconstiente ale eului, va fi si eul constient.
Acolo unde era eul imatur, va fi si eul matur.
Acolo unde era mediocritate, vor fi dezvoltare si intelepciune.
Meta-Sinele dezvoltat, directorul executiv interior, indeplineste urmatoarele functii de rol:
- Conectarea cu “sinele superior”, prin crearea de mituri, filozofie, imagini, credinta, spiritualitate, gasind astfel alinare, un scop si o directie. Aceasta reprezinta o transformare constienta a functiei Supraeului catre eul ideal – o tema abordata mai târziu.
- Integrarea “intelepciunii” – o orientare a ideilor anterioare “tipica” emisferei stângi a creierului, dezvoltarea schemelor de sens si deschidere spre truisme cum ar fi acceptare, abandonare, vointa, discernamant, disciplina si altele asemenea.
- Monitorizare interpersonala pentru a regla o relatie optima cu reteaua sociala, inclusiv elemente cum ar fi (a) crearea de limite si asigurarea accesului; (b) modularea asertivitatii si a furiei; (c) dezvoltarea unor competente eficiente de a cere iertare si de a ierta.
- A decide in mod clar, dar in urma unui proces echitabil. Includerea tuturor partilor de sine si a altora, in loc sa le reprimam sau evitam; recunosterea frustrarilor cauzate de iluzii si dorinte regresive, fara a le lasa sa ne “conduca” viata. Aceasta include promovarea dialogului interior sau dialoguri de lamurire purtate cu empatie.
- Sa ramai alert la ispitele constiintei inferioare. Aceasta include sa inveti cum sa recunosti manevre mentale sau procese de gândire mai imature, convingeri invechite, judecati de valoare generalizate in exces.
- Echilibrarea – concentrarea pe timpul trecut, prezent si viitor; gândire, simtire, imaginare, si punerea in practica (abilitatile “Magului”); alte dualitati.
- Mentinerea vitalitatii prin exprimarea de sine prin arta, teatru, poezie, muzica etc.; bucuria imaginatiei jucause, a umorului
- Angajamentul politic include luarea in considerare de moduri de (si actiune energizanta in vederea) promovare a unor noi cauze, abordarea de probleme sociale, dileme etice si angajarea in discutie. Scopul este de a cataliza discutii alerte, in loc de apatie si evitare
- Luarea initiativei
- Sa daruiesti, sa dezvolti, sa traiesti viata cu pasiune, sa mentii echilibrul etc.
Cele de mai sus ofera o idee despre tipurile de abilitati pe care directorul interior sau metarolul trebuie sa le invete.
Ultimele precizari
Un alt mod de a ne gândi la aceasta lista este ca ofera o orientare generala cu privire la ceea ce avem nevoie pentru a deveni cu adevarat sanatosi mintal. Sanatatea, trebuie remarcat, nu este doar lipsa bolii, ci mai degraba, in acest caz, exercitarea unui numar mare de activitati care influenteaza in mod pozitiv cresterea, adaptarea, rezistenta si “taria” unei persoane. Oamenii isi folosesc rolurile sanatoase pentru a compensa pentru si a informa rolurile lor mai putin sanatoase.
Iata un alt mod de a spune asta: cu cât devii mai constient de faptul ca joci niste roluri, cu atât vei deveni mai capabil sa joci aceste roluri in mod intentionat, si asta inseamna ca poti aduce mai multa creativitate rolurilor pe care le joci in viata. Te poti juca cu modul in care joci rolurile, sa experimentezi. Acest lucru iti permite sa descoperi care comportamente sunt mai eficiente si care comportamente, atitudini, ipoteze etc sunt mai putin eficiente si ai putea renunta la ele.
Pe scurt, capacitatea de a reflecta asupra sinelui, si inclinatia de a face acest lucru, se numeste “constientizare psihologica”. In termeni dramaturgici, atunci când oamenii se gândesc la ei insisi ca jucand un rol, si nu se identifica inca pe deplin cu interpretarea acelui rol, asta se numeste distanta de rol. In dezvoltarea rolului cele doua descrieri sunt considerate ca fiind in mod esential aceeasi dinamica: metarolul este activat si evalueaza functionarea rolurilor care sunt jucate.
Source | The Choosing Self:Developing the Meta-Role Functions
Adam Blatner, M.D.
https://www.blatner.com/adam/psyntbk/choosingself.html